„MALLtilingvism – Voci şi Culoare”: eveniment de promovare a limbilor străine adresat publicului larg
Pe 25 septembrie, între orele 14.00 şi 18.00, la Băneasa Shopping City, va avea loc evenimentul cultural „MALLtiligvism – Voci si culoare” care celebrează importanţa şi frumuseţea învăţării limbilor străine prin momente artistice de teatru, dans şi muzică, cu ocazia a zece ani de existenţă în Europa a Premiilor European Language Label (Eticheta lingvistică europeană), precum şi a celei de-a zecea aniversări a Zilei Europene a Limbilor Străine. Organizatori sunt Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului României şi Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP).
„Acesta va fi mai mult decât un eveniment de celebrare: este o ocazie de a descoperi noile priorităţi în domeniul educaţiei lingvistice şi de a observa evoluţia în tehnicile de învăţare a limbilor străine. Educaţia în acest sens dărâmă bariere, deschide oportunităţi, apropie oamenii”, subliniază domnul Niculae Idu, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
„Noi credem că lucrurile minunate se întâmplă atunci când oameni din lumi diferite, cu viziuni şi experienţe diferite, se abordează reciproc pentru a comunica. Acţiunea noastră chiar asta va oferi celor prezenţi: ocazia să fie împreună, să comunice şi să înveţe unul de la celălalt, indiferent de limba vorbită, de religie, culoare politică, cultură, structură socială”, precizează doamna Monica Calotă, Director ANPCDEFP.
În cadrul evenimentului, vor avea loc şi cursuri de limbi străine (rusă, macedoneană, greacă, arabă, germană, italiană, japoneză şi altele), jocuri de improvizaţie lingvistică, concursuri pe teme lingvistice, proiecţii de filme.
Vorbitorii invitaţi la eveniment sunt oficiali din partea Reprezentanţei Comisiei Europene în România, ANPCDEFP şi Departamenului pentru Relaţii Interetnice al Guvernului.
Evenimentul este realizat cu sprijinul Centrului European pentru Limbi Moderne al Consiliului Europei, Delegaţiei Walonie – Bruxelles, Băneasa Shopping City şi elefant.ro.
Context
Lansat oficial în anul 1999 de către Comisia Europeană, European Language Label (Eticheta lingvistică europeană) este un premiu care încurajează iniţiativele în materie de predare şi învăţare a limbilor străine, prin recompensarea tehnicilor inedite de predare, prin difuzarea informaţiilor referitoare la acestea şi prin promovarea bunelor practici. Premiul se adresează tuturor tipurilor de educaţie şi formare, indiferent de vârstă sau de metodele utilizate, fiind acordat anual celor mai inovatoare proiecte destinate învăţării limbilor străine, elaborate în fiecare dintre ţările participante. Sub coordonarea Comisiei Europene, procedura de decernare este administrată de statele membre, ale căror jurii naţionale decid asupra criteriilor de selecţie detaliate. În România, această acţiune este promovată de ANPCDEFP. În perioada 2001-2011, premiul a fost acordat unui număr de 80 de proiecte lingvistice, implementate de instituţii private şi de stat, pe întreg teritoriul ţării.
Ziua Europeană a Limbilor Străine este celebrată în fiecare an pe 26 septembrie, începând din 2001, la iniţiativa Consiliului Europei. Obiectivele evenimentelor organizate în întreaga Europă pentru a celebra această zi sunt: sensibilizarea publicului din Europa faţă de plurilingvism, cultivarea diversităţii culturale şi lingvistice, precum şi încurajarea învăţării limbilor străine de către toţi europenii, la şcoală sau în afara acesteia.