„Cuprins”, un proiect educaţional. Împrumuți o carte și lași alta în schimb!

1

Artwe începe înscrierile pentru sesiunea de workshop-uri şi ateliere educaţionale ce va avea loc pe 5 noiembrie, la Atelierul de Producţie, cu prilejul lansării proiectului „Cuprins”.

Prin aceată iniţiativă, Artwe doreşte să pună bazele unei comunităţi de cititori în care lectura să joace un rol important în viaţa consumatorului de cultură urbană. Astfel, evenimentul deansare se va desfăşura pe parcursul întregii zilei, prima parte urmand a fi dedicatat persoanelor şi/sau organizaţiilor ce au acelaşi obiectiv de a promova cultura prin mijloace de învăţare nonformală, iar seara va fi rezervata unui party cu trupe romanesti.

Participanţii sunt invitaţi să propună metode inedite de educaţie nonformală, punând accentul pe caracterul participativ şi experenţial şi stabilind obiective clare de învăţare. De asemenea, aplicaţiile propuse vor trece prin filtrul creativităţii şi al interacţiunii cu publicul, „Cuprins” reprezentând în sine un mijloc de educaţie nonformală. Accesul publicului la atelierele selectate se va face gratuit.

Pentru a putea participa cu ideile lor de ateliere, workshop-uri sau alte metode de învăţare, la evenimentul de lansare „Cuprins”, ONG-urile şi persoanele interesate pot aplica cu un mail la adresa hello@artwe.ro, până pe 12 octombrie. În mail vor fi specificate atât numele organizaţiei sau al persoanelor care se vor implica in proiect, precum şi metodele de învăţare utilizate, cu o descriere detaliată a fiecărei activităţi pe care o vor desfăşura.

“Cuprins” este un proiect menit să crească  interesul pentru citit şi să faciliteze accesul publicului larg la diferite medii culturale și informaționale. Astfel, începând cu luna noiembrie, în locaţiile LaScena, Shift, GodotTeatruCafe, GreenTea şi în mansarda celor de la Incubator107 iubitorii de lectură vor avea la dispoziţie biblioteci Artwe în care se vor regăsi aproximativ 800 de titluri din diverse domenii de activitate. Sistemul de împrumut funcţionează după o singură regulă: oricine poate împrumuta o carte atâta timp cât va lăsa alta în schimb. Titlurile împrumutate vor putea fi lăsate ulterior în oricare dintre locaţiile partenere.

„Cuprins” este un proiect iniţiat de Asociaţia Artwe cu sprijinul Atelierul de Producţie, Shift, LaScena, GodotTeatruCafe, GreenTea şi Incubator107.

Mai multe detalii: www.artwe.ro

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este facilitator & educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training & facilitare și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 50 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are 20 de ani de experiență ca trainer, facilitator pentru peste 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție, antreprenoriat (inclusiv social), ”train the trainers & facilitators”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria FMCG alături de InBev având atribuții de training pentru mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente, parteneri și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Frankfurt School of Finance & Management, Future Makers, ASPEN Young Leaders Program, Leaders for Justice Program, Ashoka Romania,Automotive Forum, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers & Facilitators” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Un comentariu

  1. Pingback: 29 Septembrie - 6 Octombrie: Se apropie Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon | CSR media

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.