174
Hațeg, 30 martie 2026 – Dr. Cristian Ciobanu, coordonatorul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București, a fost ales vice-coordonator al Rețelei Europene a Geoparcurilor (EGN), în cadrul reuniunii Comitetului de Coordonare desfășurată în perioada 23–26 martie 2026. Este pentru prima dată când un reprezentant al României ocupă o poziție de conducere executivă în cadrul acestei rețele continentale. Evenimentul a fost găzduit de geoparcul transfrontalier UNESCO Karawanken – Karavanke, aflat la granița dintre Austria și Slovenia.
Această numire reprezintă o recunoaștere a contribuției României la dezvoltarea EGN și o onoare pentru țara noastră de a avea o reprezentare la acest nivel decizional. În același timp, ea reflectă rolul activ al Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului în cadrul rețelelor internaționale și implicarea constantă a Universității din București în inițiativele globale susținute de UNESCO. Prin această poziție, România își consolidează prezența în dialogul internațional privind protejarea patrimoniului, educația și dezvoltarea sustenabilă, în acord cu valorile promovate de Comisia Națională a României pentru UNESCO.
Rolul de vice-coordonator al Rețelei Europene a Geoparcurilor este esențial pentru buna funcționare și dezvoltarea acesteia la nivel european. Mandatul are o durată de doi ani și este acordat prin votul membrilor Comitetului de Coordonare. Printre responsabilitățile principale se numără coordonarea activității EGN între reuniunile Comitetului de Coordonare, reprezentarea Rețelei în relația cu organisme internaționale, precum și monitorizarea proiectelor comune, a evenimentelor și a schimbului de bune practici între geoparcuri. De asemenea, vice-coordonatorul contribuie la pregătirea agendei întâlnirilor Comitetului de Coordonare și la consolidarea cooperării între membri.
„Este o onoare să reprezint România, Universitatea din București și Țara Hațegului în această poziție. Acest rol este o responsabilitate și o oportunitate de a contribui activ la dezvoltarea Rețelei Europene a Geoparcurilor, alături de colegii din întreaga Europă. În același timp, această alegere reflectă implicarea și munca susținută a tuturor celor care au inițiat, au fost și sunt parte din echipa Geoparcului Țara Hațegului în toți acești ani. Le mulțumesc foștilor coordonatori și membrilor Comitetului Consultativ pentru dedicarea și contribuția lor”, a declarat dr. Cristian Ciobanu, coordonator al Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București.

