375
București, 8 septembrie 2026: Titlul GUINNESS WORLD RECORDS™ „Largest reformer Pilates lesson” a fost obținut în România, în cadrul unui eveniment fără precedent organizat de Body Tailors Pilates, pentru a marca simbolic aniversarea a 100 de ani de Pilates la nivel mondial.
117 persoane au participat la clasa care a stabilit recordul, coordonată de Dr. Andrei Ispas, PhD, fondator Body Tailors Pilates și singurul doctor în Educație Fizică și Sport cu specializare în Pilates pe aparate din România.
Evenimentul s-a desfășurat la AFI Cotroceni pe durata a trei zile, timp în care Body Tailors Pilates a oferit acces gratuit la clase tuturor celor care au dorit să descopere antrenamentul pe reformer, cu obiectivul de a celebra beneficiile mișcării și de a aduce disciplina Pilates mai aproape de public.
Clasa care a adus României titlul GUINNESS WORLD RECORDS™ a avut loc pe 5 septembrie, de la ora 18:00, într-o arenă special amenajată în zona patinoarului AFI Cotroceni. Timp de 40 de minute, cei 117 participanți au executat simultan și sincron programul stabilit, în mod continuu, îndrumați de Dr. Andrei Ispas, PhD, și de echipa de instructori Body Tailors Pilates. La finalul clasei, îndeplinirea criteriilor necesare pentru stabilirea recordului a fost confirmată oficial de judecătorul GUINNESS WORLD RECORDS™ prezent la București.
„Organizarea acestui eveniment a fost pentru noi un adevărat tur de forță, iar implicarea comunității ne-a depășit așteptările. Am pornit de la ideea simbolică a celor 100 de ani de Pilates și ne-am propus să aducem împreună 100 de oameni pentru această clasă. Faptul că am ajuns la 117 participanți și că avem confirmarea oficială a recordului este o performanță de care suntem foarte mândri și rezultatul multor ani de muncă. Dincolo de record, ne dorim ca acest moment să contribuie la poziționarea României pe harta internațională a wellnessului și să facă Pilates pe reformer mai cunoscut la noi în țară, astfel încât tot mai mulți oameni să descopere beneficiile acestei forme de mișcare”, a declarat Dr. Andrei Ispas PhD, fondator Body Tailors.
