Veşti bune din spaţiu! Şi din Statele Unite de unde aflăm că cercetătorul Virgiliu Pop de la Agenţia Spaţială Română a reuşit să obţină premiul I la Simpozionul internaţional pentru reducerea impactului şi exploatarea asteroizilor.
Potrivit gandul.info simpozionul internaţional pentru reducerea impactului şi exploatarea asteroizilor, s-a desfăşurat în perioada 4-6 aprilie la College Station, Texas, SUA.
Virgiliu Pop susţine că o posibilă soluţie la problema evitării impactului ar fi implicarea firmelor private. „Asteroizii sunt atât o sursă de bogăţii minerale, cât şi un pericol pentru viaţă pe Terra. Firmele private, odată lăsate să exploateze bogăţiile spaţiului pentru profit, vor cataloga asteroizii periculoşi mult mai bine decât orice organism guvernamental, iar prin exploatarea lor vor reuşi să reducă, dacă nu chiar să elimine, pericolul”, a declarat Virgiliu Pop.
Cercetătorul a condus prima misiune românească de simulare a unei misiuni pe Marte, desfăşurată în Deşertul Colorado, în perioada 14 – 29 ianuarie 2011.
Mai multe despre aventura celor 6 români AICI.
Sursa: Gandul.info
PS: Multumim Oana Petria pentru informatie!