Expoziţia foto–documentară „Bucureştiul sefard” la Galeria Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia

0

Expoziţia foto–documentară „Bucureştiul sefard” realizată de Felicia Waldman şi Anca Tudorancea la Galeria Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia / 19–27 ianuarie 2024

Cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Centrul de Studii Ebraice „Goldstein Goren” din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti organizează Expoziţia foto–documentară „Bucureştiul sefard”, realizată de Felicia Waldman şi Anca Tudorancea, care va fi deschisă publicului în perioada 19–27 ianuarie 2024 în Galeria Institutului. Expoziţia cuprinde un parcurs tematic al istoriei seculare a comunităţii sefarde din Bucureşti: edificii private şi personalităţi ale comunităţii, edificii comunitare, sinagogi, profesii liberale, meşteşuguri, negustori, bănci şi bancheri, medici, personalităţi culturale, editori şi librari, emigraţia sefardă. Fotografii utilizate provin din Arhiva Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, CENTROPA (interviu Dan Mizrahy, 2005), arhiva personală Anca Halfon Mircea, Alberto Modiano, Ovidiu Morar, Felicia Waldman, Anca Tudorancea, Irina Cajal Marin, Sorin Berman, arhiva NMP. Grafică & DTP: Irina Weiner–Spirescu.

Expoziţia îşi propune să recupereze şi să redea publicului povestea în mare măsură uitată a Bucureştiului sefard, al cărui patrimoniu arhitectural este, din păcate, pe cale de dispariţie (prin demolări sau schimbarea destinaţiei edificiilor), la fel ca şi comunitatea ce l-a creat. Prin fotografii mai vechi şi mai noi, precum şi prin materiale de arhivă, panourile expuse documentează cei aproape 500 de ani de istorie a evreilor spanioli care iniţial au tranzitat oraşul, iar mai apoi s-au şi stabilit în Bucureşti, aducând cu ei negoţuri inedite, dar şi instituţii comunitare, aşezăminte educaţionale şi organizaţii culturale, de care de multe ori au beneficiat şi evreii Ashkenazi, veniţi în urma lor dar deveniţi curând mult mai numeroşi, însă cu mai puţine posibilităţi financiare, şi chiar românii prin donaţiile făcute de bancherii sefarzi Academiei Române şi Universităţii din Bucureşti pentru burse şi premii de care au beneficiat multe personalităţi majoritare.

Menţionaţi în documentele oficiale ale Ţării Româneşti încă de la 1550, sefarzii, veniţi mai ales din Imperiul Otoman, dar şi din Italia sau chiar din Austria, au beneficiat de-a lungul vremii de un tratament oscilant: când erau atraşi cu diverse facilităţi oferite de domnitori pentru a da un impuls economiei locale, recunoscându-li-se meritele în fluxul comercial dintre Orient şi Occident, când erau prigoniţi cu persecuţii şi restricţii, odată ce economia părea să ia avânt. Însă, indiferent ce le-a rezervat soarta, ei au rămas legaţi de Spania pierdută, aşa cum o demonstrează nu doar limba ladino şi tradiţiile perpetuate oricât de potrivnice le-ar fi fost circumstanţele, ci mai ales numele pe care au ales să le folosească. Recunoscută ca breaslă din 1694 şi ca instituţie din 1730, ca urmare a eforturilor lui Daniel de Fonseca şi Celebi Mendes Bally, Comunitatea israeliţilor spanioli a contribuit direct şi substanţial atât la dezvoltarea economiei, cât şi la evoluţia culturii, nu doar în lumea evreiască ci şi în cea românească, şi nu doar în Bucureşti, ci şi în restul ţării.

Printr-o serie întreaga de personalităţi sefarde, un mozaic de magazine şi reclame ce atestă diversitatea ofertelor lor comerciale, o selecţie de fotografie a clădirilor reprezentative construite de sau pentru, familii evreieşti de origine spaniolă şi o colecţie de documente personale (acte de stare civilă, scrisori) sau oficiale (cereri adresate autorităţilor, planuri arhitecturale, hărţi, cărţi de vizită), expoziţia încearcă să recompună dintr-un puzzle de epocă imaginea vechiului Bucureşti sefard, al cărui declin a început în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, odată cu distrugerea de către mişcarea de extremă dreaptă Garda de Fer a Templului Mare Spaniol Cahal Grande şi plecarea în America de Sud, îndeosebi în Argentina, a locuitorilor săi care au reuşit să obţină vize pentru această destinaţie. După 1944, când însuşi marele rabin al comunităţii, Sabetay Djaen, a plecat, din motive de sănătate, la Buenos Aires, de unde venise, din 1949 şi până în 1965, comunitatea sefardă a devenit o secţie în cadrul Comunităţii Ashkenaze. Astăzi nu mai există nicio structură comunitară sefardă, datorită numărului mult prea mic de membri. Astfel se încheie o istorie de 500 de ani, căreia dorim să-i dedicăm prin această expoziţie un omagiu şi să facem cunoscut publicului italian şi internaţional patrimoniul arhitectural sefard al Bucureştiului şi istoria unei comunităţi care a contribuit la progresul economic şi cultural al României.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.