Asociația Tășuleasa Social inaugurează primul „Modul de găzduire pe Via  Transilvanica” la Șapartoc, în județul Mureș 

by Echipa RomaniaPozitiva

Asociația Tășuleasa Social continuă dezvoltarea infrastructurii celui mai mare traseu de lungă  distanță din România prin inaugurarea oficială a primului modul de găzduire Via Transilvanica.  Situat în satul Șapartoc din județul Mureș, acest concept de arhitectură redefinește  ospitalitatea rurală sustenabilă, fiind conceput ca un model de întreprindere socială care  sprijină comunitățile locale izolate. 

De la povestea locului la un model viu de întreprindere socială 

Modulul de găzduire vine ca răspuns la nevoia de a oferi soluții pentru drumeți în zonele mai  puțin acoperite de infrastructură turistică, acolo unde opțiunile de cazare sunt limitate,  comunitățile sunt restrânse sau populația este îmbătrânită.  

Cel de la Șapartoc este primul astfel de modul instalat în teren și face parte dintr-un concept  mai amplu prin care Asociația Tășuleasa Social își propune ca, în următorii ani, să dezvolte  câteva sute de astfel de spații de găzduire pe Via Transilvanica. Totodată, acesta reprezintă și un instrument de testare în teren a unui nou model de ospitalitate. Organizația își propune să înțeleagă, direct din experiența drumeților, cum poate fi îmbunătățit acest tip de infrastructură.  Intenția este ca, în timp, pe Via Transilvanica să existe câteva sute de module de găzduire  pentru ca traseul să devină accesibil pentru cât mai multe categorii de persoane: fie că este  vorba de tineri, de cei care sunt atenți la buget sau care obișnuiesc să stea la cort. 

Primul astfel de modul este amplasat în Șapartoc, un sat cu doar 24 de locuitori. Instalat în  curtea familiei Moldovan, gazde de multă vreme pentru drumeții de pe traseu, modulul de  găzduire oferă un loc sigur și confortabil pentru călători, integrându-se armonios în ritmul  domol al vieții rurale.  

Un proiect de infrastructură sustenabilă ce-și propune să contribuie la dezvoltarea  comunitară 

Alegerea acestui loc nu este întâmplătoare: aici, înainte de apariția traseului Via Transilvanica,  nu existau alternative de cazare, iar proiectul devine, astfel, și un catalizator pentru dezvoltarea  locală. Prin acest modul de găzduire ne propunem să contribuim direct la dezvoltarea  comunităților de pe traseu, oferind sprijin concret antreprenorilor locali și încurajând apariția  unor noi forme de ospitalitate rurală sustenabilă. 

Așa cum marile trasee ale lumii au o rețea proprie de ospitalitate, ne-am dorit ca Via Transilvanica  să pună la dispoziție o soluție pentru zonele nevralgice, care să aibă un dublu rol: acela de a dezvolta  comunitățile pe care le traversează traseul și a anticipa o cerere tot mai crescută pentru locurile de 

cazare”, declară Alin Uhlmann Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social. „Pe măsură ce  proiectul devine tot mai cunoscut în comunitatea globală de drumeți, infrastructura de găzduire  trebuie să fie pe măsură. Pe termen lung, ne dorim ca România să fie pentru tineri o destinație a  regăsirii de sine, transformând acest drum într-o căutare necesară a identității noastre, iar pentru  asta e nevoie de spații de odihnă sigure și accesibile pe parcursul drumului.”  

E-INFRA susține proiectul în calitate de partener de infrastructură sustenabilă al traseului Via  Transilvanica, prin contribuția pe care o are la realizarea primului modul de găzduire de pe  cărare. Implicarea grupului reflectă legătura dintre infrastructură, energie și dezvoltare locală,  într-un proiect care aduce soluții concrete acolo unde accesul la servicii pentru călători este  limitat.  

„Ne bucurăm să susținem proiectul Via Transilvanica. Este un parteneriat construit pe aceeași  convingere care ne ghidează în tot ceea ce facem: infrastructura deschide direcții noi pentru  România și creează oportunități de dezvoltare. Lansarea primului modul de găzduire este o  concretizare a acestei idei și reflectă felul în care privim proiectele E-INFRA, ca soluții bine gândite,  care servesc oamenilor și rămân utile în timp”. Gianina Pelea, CEO E-INFRA  

Modulul inaugurat la Șapartoc dispune de 8 locuri de cazare, spațiu pentru depozitarea  echipamentului, toalete și dușuri. Modularitatea construcției permite adaptarea acesteia la  orice formă de relief și infrastructură edilitară, oferind o soluție scalabilă pentru întreg traseul.  Împreună cu echipa de la Inginerie Creativă, conceptul s-a transformat într-o construcție  inteligentă și modulară, capabilă să se integreze oriunde pe cărare. 

Asociația Tășuleasa Social le mulțumește tuturor celor care au făcut posibilă instalarea acestui  modul: E-INFRA, partenerul de infrastructură sustenabilă al proiectului Via Transilvanica și  echipei Inginerie Creativă alături de care continuă colaborarea pentru noi module de găzduire.   

Via Transilvanica este primul traseu de lungă distanță din România care traversează țara de la Putna la Drobeta-Turnu  Severin și a fost creat pentru a fi parcurs la pas, pe bicicletă sau călare. Asociația Tășuleasa Social, care a dezvoltat  proiecte educaționale, culturale și ecologice în ultimii 25 de ani, a inaugurat poteca de 1.400 km în 2022 după patru ani  și jumătate de muncă susținută. În anul 2025, organizația a început să extindă traseul spre celelalte regiuni istorice ale  României și a lansat un nou ținut: Terra Borza Teutonica ce însumează 170 km, făcând din orașul Brașov a treia poartă  de intrare pe Via Transilvanica. Expansiunea va avea loc și în următorii 20 de ani, iar proiectul va continua să promoveze  turismul pe îndelete și comunitățile locale care se află pe traseu. Drumul care unește contribuie la descoperirea culturii,  tradițiilor și a naturii sălbatice a României, traversând opt regiuni istorice prin 10 județe și 12 situri înscrise în patrimoniul  UNESCO. 

You may also like

Leave a Comment