Ziua Liceului Babel – Eveniment dedicat elevilor de clasa a VIII-a din Timișoara și Dumbrăvița

0

Liceul Babel este o continuare firească și organică a proiectului Școala Gimnazială Babel și s-a dezvoltat pe de-o parte pentru a asigura continuitatea educației de tip experiențial, dezvoltată în cadrul Școlii Gimnaziale Babel, dar și pentru a răspunde nevoilor adolescenților timișoreni care își doresc experiențe de învățare relevante, practice, bazate pe explorare, o alternativă la sistemul clasic de învățământ liceal.

Elevii de clasa a VIII-a din Timișoara și Dumbrăvița sunt invitați la Ziua Liceului Babel, sâmbătă, 1 aprilie 2023, în intervalul orar 11:00 – 16:00, pe strada Phoenix nr. 41.

În această zi elevii și părinții lor vor putea lua parte gratuit la activități speciale susținute de profesori și elevi ai Liceului Babel, cu scopul de a experimenta atmosfera benefică învățării de care vor avea parte odată cu admiterea la Liceul Babel.

Liceul Babel susține experiențele directe în comunitatea locală, prin acțiuni de voluntariat, internship și job shadowing. Liceul Babel este instituție acreditată Erasmus+ pentru următorii 5 ani, ceea ce oferă liceenilor oportunitatea de a participa la programe naționale și internaționale.

Misiunea Liceului Babel este de a ajuta tinerii să descopere ceea ce pot, de a le oferi un spațiu în care să se exprime în siguranță, să fie văzuți și ascultați, implicați în situații reale în care își dezvoltă competențe valoroase, cu aplicabilitate la viața de mâine.

Echipa Liceului Babel aduce împreună un mix de pedagogi cu experiență atât în sistemul de stat, cât și în sistemul Babel, profesori tineri pasionați de domeniile lor de expertiză, specialiști în domeniile studiate de liceeni. Acestora li se alătură o echipă în creștere de mentori, adică persoane cu impact în comunitatea profesională care sunt dispuși să dedice timp pentru ghidarea individuală a copiilor cu o anumită pasiune și o echipă didactică de psihologi/consilieri.

Începând cu toamna anului 2023, toți elevii de liceu se vor bucura de noul campus Babel construit în Dumbrăvița pe strada Phoenix, în care liceenii vor avea acces la un laborator multifuncțional, bibliotecă open space, sală de sport, makerspace și sală pentru luat prânzul.

Pentru a participa la Ziua Liceului Babel, eveniment de informare și networking cu participare gratuită, elevii de clasa a VIII-a sau părinții lor sunt rugați să completeze formularul disponibil online până pe 30 martie 2023: https://forms.gle/HtcYJC85MTAZiu1C8

Despre Liceul Babel

Liceul Babel și-a deschis porțile în 2022 cu 34 de elevi în clasa a IX-a și a fost creat din motivația de a oferi un ecosistem complet care să permită accesul la o educație ce respectă principii și valori esențiale: colaborare, empatie, creativitate, curiozitate, experiențe reale de învățare. Echipa de profesori a Liceului Babel lucrează îndeaproape cu parteneri olandezi și belgieni, specialiști în Învățare Experiențială și Învățarea Științelor bazată pe Investigație.

Liceul Babel oferă tinerilor posibilitatea de a alege între două specializări: profil Științe sociale și profil Științele naturii și burse de studiu pentru ambele specializări. Pentru mai multe detalii despre înscrierea la Liceul Babel, vă rugăm să consultați www.liceulbabel.ro

La finalul liceului, elevii vor susține examenul național de Bacalaureat, care le va permite accesul la universități din țară și străinătate.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.