Vernisaj expoziție de pictură „Călătorie în Univers” la Timișoara 

0

Asociația „Inițiativă în Educație” vă invită la vernisajul expoziției „Călătorie în Univers” în data de 21 septembrie, de la ora 18:00, la Palatul Brück!

Expoziția cuprinde lucrări ale artistei Corina Chirilă reprezentative pentru tematica spațiului cosmic.\

„Lucrările ne invită pe fiecare dintre noi într-o călătorie în Univers. O călătorie care ne poartă de la Big Bang și structura Universului la nivel de macrocosmos până la frumusețea planetei albastre, casa noastră. O călătorie printre galaxii, nebuloase planetare, sisteme solare în formare, planete și corpuri cerești”, împărtășește artista.

Corina Chirilă este un biolog ce se exprimă liber prin forme și culori, prin desen și pictură. Absolventă a Facultății de Biologie și a programului de masterat „Biotehnologie în Protecția Mediului”, artista abordează în creațiile sale teme științifice din domeniul astronomiei și al biologiei.

Vernisajul va avea loc joi, 21 septembrie, de la ora 18:00 la 19:00 la sediul CronicLove Productions, Palatul Salamon Brück, str. Florimund Mercy, nr. 9, etaj 2,

din Timișoara. Intrarea este liberă.

Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 21 – 30 septembrie și va găzdui evenimente și ateliere educaționale pentru elevi, profesori și pentru întreaga comunitate din Timișoara.  Programul complet poate fi consultat pe site-ul www.timisoara2023.eu.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Spațiul de cultură”. Proiectul creează contexte educaționale interdisciplinare cu conținut cultural, artistic și științific pentru activarea, dezvoltarea și implicarea comunității locale, valorificarea patrimoniului cultural local și european și întărirea relațiilor culturale europene și face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii. 

Mai multe detalii puteţi găsi pe site-ul https://timisoara2023.eu/ro/evenimente/calatorie-in-univers-expozitie-de-pictura/ și pe pagina de Facebook a asociației https://www.facebook.com/InitiativaInEducatie 

Despre Asociația Inițiativă în Educație:

Asociația Inițiativă în Educație susține si contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și cultural prin crearea de contexte de învățare și dezvoltare pentru elevi, profesori și părinți din județul Timiș. Viziunea noastră este ca prin educație putem dezvolta competențe, caractere, cultură și stil. Putem dezvolta autonomie, încredere, armonie și curaj. 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 50 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.