Timișoara: Premieră absolută – repetiția generală cu public a spectacolului TREZIRE, viitoarea premieră a celebrului regizor și actor italian Pippo Delbono

0

Teatrul Național din Timișoara organizează vineri, 14 iunie 2024, în Sala Mare a Teatrului Național, un eveniment european în premieră absolută – repetiția generală cu public a spectacolului TREZIRE, viitoarea premieră a celebrului regizor și actor italian Pippo Delbono. 

Publicul are pentru prima dată șansa de a intra în laboratorul de creație al unuia dintre marile spirite ale culturii timpului nostru. Pippo Delbono este un artist pentru care lumea este un spectacol fabulos, alcătuit din frumusețe, durere, emoție, speranță și deznădejde, un spectacol care se adresează Ființei umane, în toată varietatea sa. Compania sa de teatru aduce împreună, așadar, artiști profesioniști – actori sau clovni – și marginali ai societății – oameni cu diferențe fizice sau psihice, refugiați, oameni respinși a căror voce se face din nou auzită acum.

Teatrul Național, în calitate de coproducător al spectacolului, va găzdui pe scena sa, între 8 și 14 iunie, repetițiile generale ale spectacolului și va deschide publicului larg poarta spre drumul fascinant către TREZIREA lui Pippo Delbono, în acord cu viziunea deschisă, integratoare a autorului său.

Spectacolul TREZIRE are ca punct de plecare o experiență personală care, însă, reverberează în poetica proprie a lui Pippo Delbono, pentru a se revărsa într-un sentiment al pierderii. Un sentiment care se cere vindecat, dar care poate fi vindecat doar printr-un gest de solitară răzvrătire și prin recunoașterea unei mari fragilități. Pentru prima dată, în spectacol nu se regăsesc textele autorilor pe care Pippo Delbono i-a iubit, pe care i-a întâlnit în călătoriile către Itaca sa personală și pe care adesea le-a recompus pentru a le face și mai personale. De data aceasta, artistul folosește doar cuvintele lui – poveștile și poeziile pe care le scrie de-o vreme încoace. 

Publicul din Timișoara și din România, spectator al fabuloasei creații prezentate pe scena Teatrului Național ca parte a Anotimpurilor FEST-FDR, în cadrul Capitalei Europene a Culturii, LA GIOIA, a pășit deja în universul aparte, fabulos, de o umanitate aproape dureroasă a artistului italian. Spectacolul TREZIRE va avea premiera timișoreană în luna decembrie a acestui an. 

Spectacolul TREZIRE / IL RISVEGLIO de Pippo Delbono este o coproducție internațională, o colaborare care a reunit teatre din Italia, Franța, România și Belgia, respectiv Emilia Romagna Teatro ERT / Teatro Nazionale, în calitate de producător executiv și Teatro Stabile din Bolzano, Teatro Metastasio din Prato, Théâtre de Liège, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, Institutul Italian de Cultură din București, FITS, Teatro Piemonte Europa/Festival delle Colline Torinesi și Théâtre Gymnase-Bernardines din Marsilia, în colaborare cu Centro Servizi Culturali Santa Chiara, Trento și Le Manège Maubeuge – Scène Nationale, în calitate de coproducători.

Accesul la repetiția generală cu public din data de 14 iunie se face pe bază de înscriere, on-line la adresa de email office@tntm.ro sau fizic, la Agenția de bilete „Mărășești”, orar marți – duminică, orele 11 – 19.

FOTO ©️ LUCA DEL PIA

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.