StorySeed – Festival de Storytelling și Învățare Experiențială în Timișoara, Ediția 2

0

Asociația Părinți în Dialog alături de Babel Școală și Liceu lansează invitația către publicul larg pentru StorySeed, un festival dedicat Artei Povestirii (Storytelling), multilingvismului și expresivității în educație. Aflat la a doua ediție, festivalul se va desfășura în perioada 4-6 octombrie în Timișoara, sub tema “Alive”, și va aduce împreună copii, profesori, părinți pedagogi și artiști din mai multe țări europene, pentru a explora cum poate învățarea să devină mai vie și captivantă.

Într-o lume în care educația este adesea limitată de manuale și rezultate, StorySeed propune o abordare inovativă, punând accent pe storytelling și pedagogia experiențială ca metode de a revitaliza procesul de învățare și de a încuraja creativitatea copiilor. Evenimentul este o continuare a misiunii inițiate de Babel prin SEED (Săptămâna Europeană a Educației Democratice), lansată în 2018, care promovează Învățarea Experiențială și educația democratică în România.

Ediția din 2024 a StorySeed va oferi participanților ocazia de a învăța de la experți internaționali, printre care se numără povestitori renumiți precum Momo Heiß din Germania, Mălina Billod din Elveția, Maja Bumberák din Ungaria, dar și artistii români Ina Dafinescu și Alina Iga. Aceștia vor dezvălui puterea transformatoare a poveștilor în educație, ilustrând cum arta povestirii poate facilita o conexiune profundă între minte și suflet în cadrul procesului educațional.

De asemenea, evenimentul va include sesiuni susținute de formatori de renume în învățarea experiențială, cum sunt Ludo Heylen, Wilma van Esch, Marjolijn de Ruijter, Suze Roelofs și Tom Goevers din Belgia și Olanda. Aceștia vor aduce în prim-plan soluții inovative care fac educația mai apropiată de nevoile copiilor și mai relevantă pentru viitorul lor.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc pe 4 octombrie, în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, și va fi marcată de prelegerea lui Ludo Heylen, director GECo timp de 15 ani și cercetător la Centrul pentru Învățare Experientiala al Universității din Leuven (Belgia). Ludo va vorbi despre conceptul de “Școală pentru viață”, unde educația devine un proces de explorare a lumii, nu doar o etapă de pregătire pentru examene. El va sublinia importanța de a oferi copiilor timp să își descopere propriul ritm, să își dezvolte încrederea în sine și să se pregătească pentru viață, nu doar pentru universitate.

Prin StorySeed, organizatorii își propun să sărbătorească diversitatea modurilor de exprimare ale copiilor, alături de bogăția lingvistică a regiunii Timișoarei, și să creeze un spațiu de dialog între educația clasică și noile metode de învățare bazate pe experiențe și creativitate.

Programul complet al festivalului, pe site-ul oficial: www.storyseed.ro.

Website: www.storyseed.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.