Satul European – ediţia a III-a – Eveniment prilejuit de Ziua Europei

0

Cu ocazia Zilei Europei, pe data de 9 mai, Primăria Municipiului Arad, Asociația Educatio, Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad și Poliția Locală Arad vă invită în Parcul „Mihai Eminescu” la cea de a III-a ediție a evenimentului „Satul European”.

Acesta face parte din proiectul educaţional de promovare a spiritului de interculturalitate şi cunoaşterea ţărilor europene în rândul tinerilor arădeni.

PROGRAM:

– ora 14:30

Deschiderea festivităţilor din cadrul proiectului ”Sat european”

Cuvânt de bun venit din partea organizatorilor; Mesaje adresate participanţilor din partea autorităţilor

– ora 14:45

Vizitarea ”Satului european”

Standurile pregătite de şcolile participante, reprezentând fiecare câte o ţară europeană, îşi aşteaptă vizitatorii pentru a le oferi într-un mod atrăgător, personalizat, informaţii despre ţara respectivă: imagini, artă, tradiţii, atracţii turistice, port popular, realizări remarcabile în diferite domenii, tradiţii culinare. Prezentarea va fi însoţită de o scurtă înregistrare audio care va îmbia călătorul să viziteze acea ţară, însoţiţi fiind de un fragment muzical specific

 

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează