LA PAS. Festival de Gastronomie Artizanala 2023: convivialitate, arta participativa si interculturalitate

0

LA PAS. Festival de Gastronomie Artizanala are loc intre 13 si 15 octombrie 2023, in Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi” din Timisoara, in organizarea Asociatiei CRIES – Centrul de Resurse pentru Initiative Etice si Solidare.

Pentru pregatirea festivalului, asociatia CRIES a colaborat cu peste 200 de artisti, artizani, producatori, bucatari, profesori si elevi, tineri, profesionisti din organizatii locale, nationale si europene, interesate de temele propuse de eveniment. Sunt asteptati artizani si artisti locali, din tara si din tari invecinate precum Republica Moldova, Serbia, Ungaria si Ucraina. Toata lumea este binevenita, activitatile fiind prietenoase cu toate categoriile de varsta.

Artizanii LA PAS vor oferi o diversitate de produse alimentare preparate dupa retete traditionale sau inovatoare, folosind in mare parte ingrediente locale si practici de productie sustenabila. Bere artizanala produsa local, meniuri vegetariene si vegane, preparate cu specific local si international, cidru artizanal, mied, sucuri presate la rece, gemuri, zacusca, prajituri, paine artizanala, produse lactate si branzeturi de specialitate – toate acestea fac parte din oferta gastronomica a editiei din acest an.

Pe durata festivalului vor fi organizate demonstratii ale unor practici traditionale de gatit, precum prepararea magiunului dupa o reteta din Tara Momarlanilor, a pitei in tast, asa cum se face la Margina, sau a bulzului din Marginimea Sibiului. 

Totodata, duminica participantii la festival sunt invitati la o degustare interculturala, pregatita cu ajutorul unor delegatii Slow Food din diferite zone din tara si a Centrului Ceh din Bucuresti. Degustarea este precedata de masa rotunda cu titlul La pas: de la ferma in farfurie, in cautarea drumului potrivit, la care sunt asteptati invitati de la cele mai importante organizatii din Romania ce promoveaza agricultura sustenabila, precum: asociatia Eco Ruralis, ASAT-Asociatia pentru Sustinerea Agriculturii Taranesti, Fundatia ADEPT, Slow Food Targu Mures, Slow Food Turda. La eveniment va participa si Marius Tudosiei, de la Bacania Veche din Bucuresti, una dintre cele mai reprezentative initiative din domeniu care dezvolta lanturi alimentare scurte si promoveaza producatorii locali. 

Pentru a incuraja publicul sa exploreze diversitatea gusturilor, vor fi lansate produse marca LA PAS, unele dintre acestea in editie limitata, disponibile doar pe perioada festivalului, precum: branza, paine, miere, cidru, suc de fructe si bere artizanala, manufacturate de Asociatia Curtea Culorilor, Prospero, Poienita Zarand, Casa Despi, Bio Banat si Double Drop Crew. 

Programul Festivalului

Vizitatorii sunt asteptati de vineri, 13 octombrie, incepand cu ora 16.00, cand toate standurile vor fi deschise. Festivalul va fi lansat printr-un moment artistic, Hai LA PAS! Incetineste ritmul!, pregatit de elevi de la Scoala Gimnaziala nr. 7 „Sfanta Maria”. 

In fiecare zi timisorenii si turistii sunt asteptati la programul de concerte, variat si pentru gusturi diverse, sustinut de Amalia Gaita, E-an-na, Luna Amara (vineri, 13.10.2023), iarba Fiarelor, KIDE-castigatorul Festivalului Takt Fest din Novi-Sad, Bucium (sambata, 14.10,2023), Sonatic, Delta Pe Obraz si Partizan (duminica, 15.10.2023).

In toate cele trei zile de festival participantii vor avea acces la expozitia artistica Connections – un demers colaborativ a sapte artisti romani, care expun o serie de colaje analog si digitale, influentate de curentele dadaism, suprarealism, futurism si arta stradala contemporana. Artistii expozanti sunt: Ada Moisa, Andrei Argeseanu, Andrei Stan, Cristiana Bucureci, Livia Marinescu, Nicoleta Ababei si Ruxandra Niculae. 

Totodata, publicul are acces gratuit la o selectie de filme pe teme de sustenabilitate care vor fi prezentate pe timpul festivalului, in parteneriat cu EU Youth Cinema: Green Deal si Forumul Cultural Austriac.

Programul de ateliere

Peste 30 de ateliere vor fi organizate pentru copii, adulti sau seniori, abordand teme incitante precum accesul la apa in conditii de siguranta, educatie senzoriala cu plante aromatice, alimentatie sanatoasa, risipa alimentara, impactul modei fast-fashion si practici de consum sustenabil in domeniul vestimentar. Un element de noutate in editia din acest an este ca o parte dintre atelierele din cadrul festivalului sunt organizate de tineri, elevi implicati in programul educational LA PAS: educatie pentru schimbare, care si-au asumat rolul de a transmite mai departe din experienta proprie.

Eco Playground Ecologos, organizat in colaborare cu Asociatia Seneca, este un spatiu interactiv unde copiii pot afla totul despre Amprenta Ecologica si va fi deschis pentru joaca si invatare pe intreaga perioada a festivalului. 

Festivalul subscrie conceptelor de sustenabilitate si solidaritate, celebrand productia si consumul sustenabil si promovand principii de viata sustenabila. In cadrul evenimentului nu se comercializeaza apa imbuteliata, iar participantii sunt incurajati sa isi aduca propriul recipient cu apa. Nu se folosesc ambalaje de plastic de unica folosinta, se colecteaza selectiv gunoiul si se incurajeaza consumul responsabil si reducerea risipei alimentare.

Accesul publicului la festival este liber, prin contributia finantatorilor si implicarea partenerilor si voluntarilor LA PAS.

Toate detaliile despre programul Festivalului LA PAS se pot regasi aici https://la-pas.cries.ro/ 

Festivalul este organizat in cadrul programului LA PAS / Slowing down, parte a Programului Cultural „Timisoara 2023 – Capitala Europeana a Culturii” si este finantat de catre Municipiul Timisoara, prin Centrul de Proiecte.

Partener: STPT

Parteneri media: Radio Romania Cultural, Radio Timisoara, Zile si Nopti

Parteneri sectiunea film: EU Youth Cinema: Green Deal, Forumul Cultural Austriac

Asociatia CRIES – Centrul de Resurse pentru Initiative Etice & Solidare, Timisoara

www.cries.ro

www.facebook.com/AsociatiaCRIES

www.youtube.com/user/asociatiaCRIES

Parteneri pentru o economie durabila

Programul LA PAS

www.la-pas.cries.ro 

www.facebook.com/lapas.cries

www.instagram.com/la.pas.timisoara

Program in cadrul Timisoara Capitala Europeana a Culturii 2023

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.