Fii voluntar la CODRU Festival 2023

0

CODRU Festival caută voluntari plini de entuziasm care vor să participe și să traiască alături de echipă aventura completă a organizării celei de-a treia ediții a festivalului. Evenimentul va avea loc între 27-29 august langă Timișoara. Voluntarii sunt o componentă extrem de importantă în procesul organizării evenimentului.

Ce înseamnă să fii voluntar la CODRU Festival? Te implici activ în construcția, organizarea și desfășurarea festivalului. În schimb ai oportunitatea de a-ți dezvolta abilitățile de comunicare, organizare și să lucrezi în echipă. Și, bineînțeles, ai acces gratuit la concerte și activități în timpul festivalului.

Succesul unui eveniment este un efort al întregii echipe. Întreaga noastră activitate este conturată în jurul unei nevoi simple: să iubim mai mult natura și să învățăm cum să o protejăm mai bine. În fiecare an organizăm o sesiune de plantare CODRU. Plantăm mii de puieți împreună cu voluntarii, care nu sunt puțini, iar asta ne bucură. Acum avem nevoie de voluntari care să ne ajute și la organizarea evenimentului, iar rolul lor este să participe la fiecare etapă a procesului împreună cu echipa noastră”, a spus Victor Balaniuc – General Manager CODRU Festival.

Se poate înscrie oricine, indiferent de vârstă sau locație, la acest formular : https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfthwJ9HMo7uQ-lKHPXNR1NsF1G4iJm0vi9fPv417QvkvCR8Q/viewform

Anul trecut festivalul s-a bucurat de implicarea a peste 200 de voluntari pentru ca experiența celor patru zile să fie așa cum merită fiecare participant. În total, peste 25 de mii de oameni au cântat și dansat la Pădurea Bistra, lângă Timișoara.

Energia a zeci de mii de participanți și a sute de persoane implicate în organizarea lui a adus singura nominalizare din anul acesta, a unui eveniment din România, în cadrul European Festival Awards la categoria Best Medium Festival in Europe. După votul publicului și al juriului, format din experți culturali din mai multe țări europene, CODRU Festival a urcat pe lista celor mai bune 10 festivaluri.

Anul acesta vor fi amenajate 5 scene pe care vor urca : Parov Stelar, Tarja Turunen, Alborosie & Shengen Clan, Asian Dub Foundation, Alternosfera, Surorile Osoianu și Lupii lui Calancea. Sunt doar primele nume de artiști anunțate, urmează și alte surprize în curând.

CODRU Festival face parte din Programul Cultural Național Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, finanțat prin Consiliul Județean Timiș.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 50 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.