FESTIVALUL INIMILOR ÎMBRĂȚIȘEAZĂ TIMIȘOARA. În Parcul Rozelor, Piața Unirii, pe străzi, în cartiere, bucuria, culoarea și prietenia cuceresc orașul.

by Echipa RomaniaPozitiva

Început miercuri, pe 2 iulie, Festivalul Inimilor aduce la Timișoara mai bine de 1000 de artiști din lumea întreagă, spre bucuria publicului timișorean și a celui venit de dincolo de granițe, pentru a participa la unul dintre cele mai importante festivaluri de coregrafie folclorică din Europa.

Evenimentele se derulează până duminică, 6 iulie, după următorul program:

PARCUL ROZELOR

VINERI | 4 IULIE | ORA 19:00 | PARCUL ROZELOR

Ansamblul „ORO Niš”, Serbia

Ansamblul „Doina Timișului”, Casa Studenților Timișoara

Grupul „Zamorra”, Spania

Ansamblul „Jurošík”, Slovacia

Ansamblul „Timișul”, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Grupul „Alma Guarani”, Paraguay

Ansamblul „Kapanski Razgrad”, Bulgaria

Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte”, Iași

Grupul „Flying Georgians”, Georgia

SÂMBĂTĂ | 5 IULIE | ORA 19:00 | PARCUL ROZELOR

Ansamblul „Dor călător” Graz

Ansamblul „Eszterlanc”

Societatea Academică de promovarea muzicii „Gusle”, Kikinda

Ansamblul Academic „Mladost” al Uniunii Sârbilor din România

Ansamblul „Jurošík”, Slovacia

Ansamblul „Kapanski Razgrad”, Bulgaria

Grupul „KUD Oton Župančič”, Slovenia

Ansamblul „Compañía Folklorica Danzantes”, Argentina

Grupul „Municipality of Agrinio folk dance”, Grecia

Grupul „Alma Guarani”, Paraguay

Grupul „Flying Georgians”, Georgia

Ansamblul „Slowianki”, Polonia

Grupul „Art Association for youths”, Thailanda

DUMINICĂ | 6 IULIE | ORA 19:00 | PARCUL ROZELOR

Școala de dans popular „Maria și Marius Ursu”

Ansamblul „Pusta Banatului” 

Ansamblul sârbesc „Sveti Sava”, Sânnicolau Mare

Grupul „Flying Georgians”, Georgia

Grupul „Zamorra”, Spania

Ansamblul „Jurošík”, Slovacia

Ansamblul „Slowianki”, Polonia

Grupul „Art Association for youths”, Thailanda

Grupul „Alma Guarani”, Paraguay

Ansamblul „Compañía Folklorica Danzantes”, Argentina

Ansamblul „KUD Panče Pešev”, Macedonia de Nord

Ansamblul „Kapanski Razgrad”, Bulgaria

Grupul „KUD Oton Župančič”, Slovenia

Grupul „Municipality of Agrinio folk dance”, Grecia

Ansamblul „ORO Niš”, Serbia

CE SE MAI ÎNTÂMPLĂ LA FESTIVALUL INIMILOR PÂNĂ DUMINICĂ?

4-6 IULIE 2025 | ORA 21:00 | PIAȚA UNIRII

VINERI, 4 IULIE 2025 | ORA 21:00

Performance coregrafic Thailanda, Polonia, Argentina

SÂMBĂTĂ, 5 IULIE 2025 | ORA 21:00

Performance coregrafic Serbia, Spania, Macedonia

DUMINICĂ, 6 IULIE 2025 | ORA 21:00

Performance coregrafic Bulgaria, Slovenia, Grecia

DUMINICĂ | 6 IULIE 2025 | ORA 12:00 | CARTIERE

Biserica Dacia – Thailanda, Polonia, Argentina

Biserica Martirilor – Paraguay, Georgia, Slovacia

Biserica Elisabetin (Piața Crucii) – Serbia, Spania, Macedonia

5-6 IULIE 2025 | 20:00-21:30 | PARCUL ROZELOR

LIMPEDE, CU INIMA

5-6 iulie, ora 20:00, expoziție de costume

Duminică, 6 iulie, ora 20:00, atelier tactil

Facilitatori: Florina Jinga și Marius Matei

Acțiune accesibilizată persoanelor nevăzătoare, realizată în parteneriat cu ansamblurile participante la festival, Liceul Teoretic „Iris”, Asociația „Ceva de Spus” și Colecția etnografică Marius Matei

Gândită cu grijă, empatie și respect, expoziția le oferă vizitatorilor cu deficiențe de vedere șansa de a simți, atinge și înțelege frumusețea portului popular, într-o experiență culturală profundă și incluzivă. Piesele expuse fac parte din patrimoniul ansamblurilor participante și din Colecția Etnografică Marius Matei, fiind atent selectate și prezentate astfel încât identitatea culturală să poată fi percepută cu inima și cu vârful degetelor.

„Limpede cu inima” nu este doar un titlu, ci o promisiune că arta și tradiția trebuie să fie accesibile tuturor. Este un pas firesc către o cultură deschisă, sensibilă și sinceră, în care diversitatea devine punte.

Nu ratați nici inimile plutitoare de pe Bega, vizibile de pe Podul Michelangelo, precum și celelalte decorațiuni, care însoțesc întregul festival.

You may also like

Leave a Comment