Duelul Viorilor: un debut spectaculos cu casa închisă la Ateneul Român. Urmează Ploiești, Timișoara și Craiova

0

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

Un succes cu casa închisă, un concert ”intens”, cum îl descria o spectatoare pe facebook, care i-a emoționat până la lacrimi pe spectatori și chiar și pe artiști:

Plăcerea de a cânta în fața publicului meu românesc este de neînlocuit. Acest duel este mereu un pretext de a reveni în țară. După mai bine de o decadă de duelat, eu zic că ar trebui să omologăm un mit – ”mitul dueliștilor” – va fi mereu o luptă, o încercare de a dovedi care este mai bun și de a nu se ajunge la niciun rezultat. Învingătorul? Două elemente: prietenia care ne leagă pe toți trei și publicul care ascultă muzica noastră și care se bucură de noi, spunea după concertul de la Ateneu violonistul Liviu Prunaru.

A urmat runda de la Brașov, pe 3 decembrie, în fața unei săli aproape pline, iar în această seară, luni, 4 decembrie, de la ora 19:00, dueliștii vor ajunge pe scena Sălii Filarmonicii din Ploiești. Încă sunt bilete, care pot fi achiziționate online de aici: Duelul Viorilor.

Urmează concertul de la Centrul de conferinţe UPT, Sala Auditorium din Timișoara, din 5 decembrie, găsiți bilete aici: https://www.myticket.ro/…/recital-cameral-duelul… și cel de la Sala Filarmonicii din Craiova, din 6 decembrie, cu bilete online aici: https://www.myticket.ro/…/duelul-viorilor-craiova Toate concertele încep de la ora 19:00.

Programul acestei ediții de turneu este unul foarte atrăgător pentru public, spune violonistul Gabriel Croitoru: În toți acești ani am reușit, alături de colegii mei, Liviu și Horia, să acoperim o mare varietate de lucrări, lucrări de virtuozitate, romantice și multe lucrări din cele puține, de fapt, scrise din literatura muzicală pentru două viori și pian. Cred că ne-am îndeplinit această menire a noastră pe scenă, în afară, desigur, de expunerea celor două instrumente de o valoare extraordinară: Stradivarius Pachoud din 1694 și Guarneri del Gesu Catedrala din 1731 (pusă la dispoziţie de Muzeul Naţional George Enescu, în al carui patrimoniu se află. Puțină lume are șansa să asculte două intrumente în același timp de acest calibru.

Cele două viori își vor spune poveștile în continuare la Ploiești (4 decembrie), Timișoara(5 decembrie) și Craiova (6 decembrie), după cum anunța  arbitrul confruntării, pianistul Horia Mihail: Mă bucur mult să fac parte din această poveste care durează de atâția și atâția ani și care a spus, la rândul ei, povești miilor de spectatori care au venit la concertele din toată lumea în care a ajuns Turneul Duelul Viorilor. 

Spot video Duelul viorilor

https://youtu.be/4sGR5GZdSMs

Duelul viorilor acum 5 ani

https://www.youtube.com/watch?v=TGChzSyPzEU

Detalii pe www.duelulviorilor.ro

ITINERAR

27 noiembrie – Haga

2 decembrie – Bucureşti, Ateneul Român, ora 19:00 Bilete: Alege locuri – OVE.ro

3 decembrie – Braşov, Sala Patria, ora 19:00 Bilete: Duelul Viorilor

4 decembrie – Ploiești, Sala Filarmonicii, ora 19:00 Bilete:Duelul Viorilor

5 decembrie – Timişoara, Centrul de conferinţe UPT, Sala Auditorium, ora 19:00 https://www.myticket.ro/…/recital-cameral-duelul…

6 decembrie – Craiova, Sala Filarmonicii, ora 19:00 Bilete: Duelul viorilor

PROGRAM:

GABRIEL CROITORU – vioara Guarneri del Gesu “Catedrala”

HORIA MIHAIL – pian

Fritz Kreisler – Recitativ și Scherzo, în re minor, op. 6

Fritz Kreisler – Tambourin Chinois, în si bemol major, op. 3

Fritz Kreisler / Serghei Rachmaninov – Preghiera

Fritz Kreisler / Ede Poldini – Poupée valsante

LIVIU PRUNARU – vioara Stradivarius “Pachoud”

HORIA MIHAIL – pian

George Enescu – Lăutarul din Suita Impresii din copilărie, op. 28

Henri Vieuxtemps – Regrets din 3 Feuilles d’album, op. 40

Antonio Bazzini – Calabrese, op. 34, nr. 6

LIVIU PRUNARU

GABRIEL CROITORU

HORIA MIHAIL

J.S. Bach – Dublu concert pentru două viori în re minor, BWV 1043

  1. Halvorsen – Capriciu de concert pe teme norvegiene, în sol major, op.19

Producător: Pro Contemporania

Cu susținerea: JTI

Coproducător: Radio România

Partener: The Culture Club

Sponsor: Grand Hotel Continental

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenția de carte, Ziarul Metropolis, RFI România, Cronicari digitali, www.demilioane.ro

Parteneri culturali și organizatori locali: Filarmonica George Enescu din București, Centrul Cultural Apollonia din Brașov, Filarmonica din Braşov, Filarmonica din Ploieşti, Filarmonica  Banatul Timişoara, Filarmonica Oltenia Craiova

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.