Colectare cu succes la Arad!

0

Pe 9 noiembrie, în Municipiul Arad, a avut loc prima acțiune de colectare DEEE din campania ”Locul deșeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”, inițiată de Asociația RoRec.

Această premieră  va fi urmată de un concert marca ”Recycling Rocks!”, pe 16 noiembrie, în Arad.

Arădenii au înţeles importanţa colectării şi reciclării deşeurilor electrice şi s-au implicat în prima acţiune din orașul lor. Pe 9 noiembrie a avut loc o primă colectă în Municipiul Arad, sub umbrela campaniei ”Locul deșeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”. Voluntari de laȘcoala Gimnazială „Caius Iacob” s-au implicat în această acțiune, împărțind pliante.

O parte dintre deşeurile electrice colectate au fost preluate gratuit de la domiciliile cetăţenilor sau sedii de firmă, în urma apelurilor la numerele de telefon puse la dispoziţia acestora pentru serviciul de colectare gratuită a deşeurilor electrice grele sau voluminoase.

Au fost înregistrate aproximativ 80 de solicitări de preluare gratuită. La finalul acțiunii, peste  13.000 kilograme de deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE) au fost colectate de la peste 600 deponenți. Parteneri în această acţiune au fost Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec și Primăria Municipiului Arad.

„Mulţumim cetăţenilor din Arad că au fost alături de noi la acţiunea din 9 noiembrie 2013! Ne dorim ca de fiecare dată să avem din partea lor o participare tot mai mare, deoarece colectarea selectivă a DEEE și protejarea mediului de efectele negative ale acestora depinde de noi toţi.”, a declarat Ionuț Hornea, Manager Regional al Asociației RoRec.

rorec aradArădenii vor avea prilejul de a sărbători această premieră din Municipiul lor în seara zilei de 16 noiembrie 2013. Partenerii acestui proiect, Asociația RoRec și Primăria Arad, organizează sâmbătă seara un concert marca ”Recycling Rocks!” pe platoul Primăriei. Pe scenă vor urca trupele Cargo și Domino începând cu ora 19.30! Tot atunci va avea loc tragerea la sorți a premiilor oferite de Tristar și Candy pentru arădenii responsabili –  toți deponenții care au ales să se debaraseze corect de obiectele electrice nefolositoare în cadrul colectei de pe 9 noiembrie, au fost înscrişi la o tombolă cu premii: 7 mașini de călcat, 7 cafetiere și 8 mixere marca Tristar, 2 cuptoare cu microunde și o combină frigorifică de la Candy.

De ce și cum trebuie să colectăm deșeurile de echipamente electrice și electronice ca să trăim într-o lume curată și mai puțin poluată? Aflați pe www.rorec.ro și pe facebook.com/AsociatiaRoRec sau sunând la TelVerde 0800 444 800, zilnic, între 9-17.

Asociația Română pentru Reciclare – RoRec (www.rorec.ro) este o organizaţie non-profit, formată de unsprezece dintre cei mai cunoscuţi fabricanţi europeni de aparatură electrocasnică prezenţi pe piaţa din România. Asociația RoRec preia responsabilitatea producătorilor de aparatură electrocasnică şi gestionează toate activităţile necesare colectării, tratării și reciclării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu.

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează