Cea de-a XXX-a ediţie a Festivalului Studenţesc ISWinT, sub patronajul UNESCO  

0

O recunoaștere a valorii Festivalului Studențesc ISWinT (International Student Week in  Timișoara), organizat de Liga AC, Universitatea Politehnica Timișoara și Facultatea de Automatică și Calculatoare, vine în acest an și de la UNESCO, organizație care a luat sub patronajul său cea de a XXX-a ediție a proiectului demarat din 1994, după ce în anii precedenți, festivalul s-a desfășurat  sub patronajul Parlamentului European, al Casei Majestății Sale și al Ministerului Afacerilor Externe.  

ISWinT este un festival internațional, dedicat studenților din toate colțurile lumii. Conceptul  a fost creat în 1994 și a pornit de la ideile îndrăznețe ale studenților entuziaști care credeau în  unitate, multiculturalitate și prietenie. A crescut tot mai mult, anul acesta ajungând la cea de-a XXX a ediție, mereu animat de o echipă nouă, idei noi și un număr din ce în ce mai mare de participanți.  Ceea ce ISWinT păstrează și transmite de la o generație la alta este spiritul, entuziasmul și motivația  de a face fiecare ediție de neuitat.  

Festivalul este dedicat tuturor studenților cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care sunt înscriși la o universitate oriunde în lume. La Timișoara, participă la ateliere, activități, evenimente și  seri sociale colorate de multiculturalitate și diversitate. Atelierele, care sunt principalele activități  pentru participanți, acoperă o mulțime de domenii de interes, variind de la probleme cu care se  confruntă studenții din întreaga lume până la hobby-uri populare în rândul tinerilor.  

Tema pentru ediția aniversară din acest an este „Shine Your Own Light”, o temă captivantă,  concepută pentru a inspira încredere în sine, fiind strâns legată de elementul „lumină” și de istoria  bogată a orașului nostru, la 140 de ani de când Timișoara a devenit primul oraș iluminat electric  din Europa.  

Conform procedurilor UNESCO, Comisia Națională a României pentru UNESCO a transmis  recomandarea de a se acorda patronajul UNESCO ediției din acest an a proiectului „Săptămâna  Internațională a Studenților la Timișoara (ISWinT)”, care va avea loc în perioada 22-31 iulie 2024, în  Timișoara.  

Având în vedere oportunitățile pe care Festivalul ISWinT le oferă tinerilor din întreaga lume, UNESCO a decis să acorde patronajul său festivalului, întrucât acesta rezonează puternic și cu  principiile UNESCO în domeniul educației pentru o cetățenie globală. 

Decizia a fost luată ținând cont de dimensiunea internațională a festivalului, partajarea diversității și abordările de construire a prieteniei transnaționale și transcontinentale, asigurarea  dimensiunii multiculturale, prezentarea făcută de studenți internaționali a propriilor obiceiuri din  comunitățile, regiunile sau țările lor de origine, participarea studenților din zonele de conflict și  post-conflict și a refugiaților aflați în România, participarea studenților din universitățile care  operează în Africa etc.  

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.