Asociația Teatrul Experimental Senzorial începe un nou proiect. Timișorenii sunt invitați să descopere ce este teatrul senzorial și să pornească în călătorie în lumea simțurilor și a emoțiilor

0

Open Minds se afla la cea de-a doua ediție și propune să aducă în fața publicului timișorean și mai multe evenimente decât anul trecut. Pe parcursul celor 2 luni de activități, proiectul își propune să angreneze publicul printr-o serie de evenimente artistice, culturale și sociale. 24 de activități ce vizează arta experimentală sunt pregătite să diversifice oferta culturală a orașului. Tinerii se pot implica activ în circuitul cultural prin participarea la aceste procese de co-creație, în care accentul se va pune pe conectarea cu sinele profund cu ajutorul exercițiilor teatrale și de mindfulness.

În perioada următoare, Teatrul Senzorial (www.teatrusenzorial.ro) își dorește să își creeze echipa de voluntari care să participe la construcția și susținerea spectacolelor ca actori amatori. Pot participa oameni de orice vârstă și cu orice formare profesională.

Participanții se pot înscrie gratuit la atelierele de TSL pentru formarea comunității de voluntari din zilele de 8-9; 15-16; 22-23 octombrie, ce vor avea loc la Casa de Cultură a Studenților. Datele spectacolelor sunt deja stabilite, astfel:

25 octombrie – Spectacol Sensory Box, Piata Unirii

5-6 noiembrie – 4 reprezentatii a spectacolului “Azilul”,

12-13 noiembrie – 4 reprezentatii a spectacolului “Azilul”

23 noiembrie – Spectacol Sensory Box, Piata Traian

26-27 noiembrie – 4 reprezentatii a spectacolului “Azilul”

3-4 decembrie – 4 reprezentatii a spectacolului “Azilul”

Înscrierile la spectacole se vor deschide cu o săptămână în prealabil, pe site-ul asociației.

Proiectul urmărește și componenta psihologică, metoda de teatru senzorial labirint având efecte art-terapeutice, venind în sprijinul oamenilor ce și doresc să se cunoască mai bine pe sine și să descopere o formă de învățare alternativă. În plus, prin luarea contactului cu această formă de teatru, organizatorii își propun să crească educația tuturor participanților asupra nevoii de a-și menține o sănătate mintală corectă. În cadrul acestui proiect se va derula și o campanie de creștere a sănătății mintale.

Asociația Teatrul Experimental Senzorial va lucra alături de Iwan Brioc – inițiatorul metodei de teatru senzorial labirint, pentru a redacta un ghid cu informații extensive despre metodă ce va fi disponibil online. Prin acest ghid se va promova la nivel internațional metoda și efectele sale, cât și istoria teatrului senzorial din Timișoara.

Teatrul Senzorial este o metodă de teatru adresată în special amatorilor, cu efect terapeutic și comunitar. În viața noastră de zi cu zi suntem dependenți în special de simțul văzului. În experimentarea acestei metode vederea este restricționată, iar accentul este pus pe universul interior al spectatorului. Odată ce modul de a interacționa cu realitatea se schimbă de la simțul văzului la cel tactil și auditiv, și percepția realității se așează printr-o lentilă a unei conștiințe mai subtile și latente, care aduce în perspectivă o rădăcină a identității comună pentru toți oameni. În timpul unui spectacol, barierele și diferențele dintre noi se dizolvă, și astfel răsare la suprafață o percepție mai empatică asupra vieții.

Spectacolele țin de sfera teatrului imersiv și interactiv. Ele se desfășoară pe un traseu mai lung care este presărat de actori care aduc momente și situații la viață, formând o poveste. Spectacolul este parcurgerea acestei povești de către fiecare spectator în mod individual, ca personaj principal al poveștii.

Metoda este concepută alături de neuropsihologi, iar labirintul are dublu sens în această formă de teatru. Nu doar că spectacolul propriu-zis se joacă într-un labirint dar, o dată cu parcurgerea fizică a traseului, spectatorul trece prin diverse stări emoționale, călătorind astfel printr-un labirint spre sine însuşi.

Teatrul Senzorial este un teatru independent, proiectul principal al Asociației Teatrul Experimental Senzorial ce are o tradiție de 7 ani în Timișoara, timp în care s-au creat peste 85 de spectacole de acest fel și 130 de workshopuri pentru peste 4000 de beneficiari.

Printre colaboratorii noștri se numără Teatrul Național Timișoara, Timișoara Capitala Culturală, Institutul Cultural Francez și alte instituții de renume. Fondatorul companiei de teatru și unul din principalii promotori ai acesteia metode la nivel național este Sebastian Dobrescu – regizor senzorial și directorul asociației, coordonatorul principal al procesului de redactare a ghidului TSL.

Misiunea Asociației Teatrul Experimental Senzorial este de a combate degradarea sănătății mintale în mediul urban prin promovarea artei participative, a art-terapiei și a dezvoltării personale prin artă, a valorilor voluntariatului artistic și a metodelor de învățare non-formală, prin organizarea de evenimente culturale.

Proiectul reprezintă pentru membrii echipei un pas important, prin derularea unei campanii de promovare și informare asupra tulburarilor mentale și comportamentale, pentru a crește educația asupra sănătații mintale în rândul publicului.

Partenerii proiectului: Theatr Cynefin, Teatrul Național Timișoara, DGASPC, Fundația Missio Link, Asociația Ceva de Spus, OSUT, V&F Recording Studio SRL, SC LOOT CREATIVE SRL

Proiectul este co-finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Pentru mai multe informații despre proiect, înscrieri la evenimente și despre Teatrul Senzorial: www.teatrusenzorial.ro

Facebook: https://www.facebook.com/AsylumLabyrinth/

Instagram: https://www.instagram.com/asylum.labyrinth/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.