„Alo! Tata! – Orice copil își dorește un tată stabil!”

0

Asociația Alo Tata, în parteneriat cu Primăria Timișoara și numeroși colaboratori și susținători, readuce în atenția publicului campania națională „Alo! Tata! – orice copil își dorește un tată stabil” cu ocazia sărbătoririi Zilei Tatălui în România, duminică, 8 Mai 2016. Astfel, cu această ocazie vă invităm la un program special organizat în Parcul Copiilor din Timișoara între orele 10 și 18.

“Evaluările stiintifice și de teren ale asistenților sociali au descoperit că în familiile lipsite de prezența tatălui, copiii devin vulnerabili social, sunt predispuși la comportamente deviante și au o stimă de sine scăzută.“ – Conf. univ. dr. Cosmin Goian Director – Departament Asistență Socială, Facultatea de Sociologie și Psihologie, Universitatea de Vest din Timișoara

Afis Alo Tata 2016

Evenimentul, intitulat „Alo! Tata! E ziua ta!” se află la a doua ediție și are ca scop conștientizarea opiniei publice cu privire la responsabilitățile unui tată și impactul acestuia în creșterea, dezvoltarea și formarea armonioasă a copilului său. Evenimentul beneficiază de sprijinul Primăriei Timișoara, Penitenciarul Timișoara, Inspectoratul pentru situații de urgență Banat, Crucea Roșie Timiș, Centrul de cultură și artă al județului Timiș, și alte ONG-uri și instituții din zona de vest a țării.

Părinții prezenți vor avea oportunitatea să se implice alături de copiii lor în diferite activități sportive, distractive precum și ateliere de lucru manual printre care enumerăm:

Tiroliana peste Bega dus-întors
Cursa cu obstacole
Teatru de păpuși
Concursuri
Zumba, Tae Kwon-Do și autoapărare Krav Maga
Tâmplărie, mecanică auto, etc.
Mașina Prieteniei – cu peste 30 de jocuri diverse
Recitaluri muzicale de diverse genuri, etc.
Pasionații de autovehicule vor putea admira mașinile speciale din cadrul serviciilor de Poliție, Pompieri, Salvare dar și „Zorro” va fi prezent, un off-roader de excepție construit de către baieți de la Centrul Educativ Buziaș, din piese abandonate la fier vechi.

Evenimentul „Alo! Tata! E ziua ta!” încapsulează esența campaniei naționale „Alo! Tata! – Orice copil își dorește un tată stabil” prin care dorim să încurajăm implicarea taților în formarea copiilor și rolul central pe care tatăl îl joacă în cadrul familiei și societății. Indiferent de atitudine și abordare, prin implicare sau neimplicare, inevitabil un tată își influențează copilul sau copiii. Inițiativa noastră își propune să motiveze tații la a se implica în creșterea copiilor lor, să fie parte activă în modelarea acestora.

Anul acesta, evenimentul se va derula și la Bacău în parcul Cancicov între orele 16:00-18:00 și este organizat în parteneriat cu primăria Bacău și Asociația Valoare Plus.

În acest scop am lansat o pagină de internet pentru “ambasadorii – Alo! Tata!” www.alotata.ro și facebook.com/alotata care va servi ca platformă de resurse legate de rolul tatălui în familie și societate: articole, idei de jocuri și activități, concursuri, calendar de evenimente, cafeneaua tăticilor, club ce va debuta în data de 28 Mai între orele 10-12 tot la Parcul Copiilor.

„Alo! Tata! E ziua ta!” — 10.00-18.00 / 10 Mai 2015

Parcul Copiilor Timișoara — Intrarea liberă

Pentru mai multe informații, vă rog contactați-ne la: office@alotata.ro.

Mulțumim: Hella Romania, Data4shops, Euro Motor’s și Fundația Umanitară Eben Ezer Moldovan pentru susținerea evenimentului.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează