INTERVIU: Origin BCI, start-up inovativ românesc în domeniul medical care dezvoltă proteze bionice pentru mâini

Puteți aplica pentru a fi selectat în programul Marc Impact Programme, până pe 11 Octombrie 2026

by Echipa RomaniaPozitiva

Octombrie 2026, Interviurile RomaniaPozitiva.ro

Interviu cu David – Alexandru Popescu, Fondator Orgin BCI

Salutări David. Felicitări ție și echipei pentru ideea Origin BCI! Care este povestea ideii? Cum ați ajuns la ea?

Origin BCI a început porninând de la o pasiune din copilărie. Aveam 11 ani și eram foarte pasionat de tehnologie, iar, la un moment dat, youtube-ul mi-a recomandat un TEDxTalk al unui domn care își pierduse un braț si explica cum folosește o proteză în locul acestuia.

Mi s-a părut fascinat, iar acea imagine a rămas cu mine. Apoi, în liceu eram foarte pasionat de programare, iar la 19 ani m-am angajat ca software developer.

La 20 de ani am început primul startup, cu gândul de a face un business „mai ușor” inițial (aplicație mobila de statistici pentru social media) prin care să îl putem finanța pe cel de proteze. Spoiler: nu exista business ușor. În cele din urmă, acel startup a eșuat, dar asta mi-a permis să ma concentrez mai mult pe ceea ce mă pasiona cu adevărat și urma să devină Origin BCI.

Am înțeles că inovația adusă de voi este ca tehnologia să ofere feedback haptic real, nu doar notificări tactile. Cum reușiți asta?

Una din cele mai mari probleme ale majorității protezelor este ca încă trebuie să te uiți la ele ca să fii sigur că nu o să scapi obiectul pe care îl ții în mână.

Pentru a rezolva această problemă, folosim senzori de presiune în vârful degetelor care înregistrează când și cât de tare este prins obiectul în proteză. Această informație este comunicată mai departe pacientului prin vibrații continue, de intensități diferite, în antebrațul protezei.

Pe lângă acest feedback haptic, proteza noastră este și modulară. Acest lucru permite servisarea rapidă, reducând timpul de reparație de la câteva zile la doar 10 minute.

Cum a fost pentru voi participarea la Marc Impact Programme ? Care au fost principalele 2-3 idei dezvoltate sau „lecțiile învățate” din program?

Marc este programul care ne-a ajutat să facem tranziția de la cool tech la viable business. La început nu știam exact cum ar trebui să arate un model financiar sau un pitch convingător, dar lucrând cu mentorii extraordinari din cadrul programului aceste lucruri s-au conturat rapid.

În momentul de față, excel-ul cu modelul financiar este un fișier care se deschide periodic și care stă la baza tuturor cifrelor pe care le prezentăm potențialilor investitori. Iar fara pitch deck-ul pe care am lucrat atât de mult în timpul programului, aceste discuții cu investitori probabil că nici nu ar fi avut loc.

Apoi, prin toate exercițiile și momentele când a trebuit sa prezint un pitch, am reușit să elimin mult din emoțiile de a vorbi în fața unei audiențe. În prezentarea finală de la re:Marc am tremurat mult mai puțin decât mă așteptam.

Pe lângă nevoia de finanțare de 600 000 euro, care sunt alte nevoi ale unui startup în domeniul tech medical la început de drum?

Cea mai importantă nevoie este cea de validare din partea publicului căruia te adresezi.

Dacă persoanele pentru care dezvolți produsul sunt curioase și se întorc mereu sa afle din ce în ce mai multe despre el, probabil faci ceva bine. Trebuie să fii mereu în contact cu potențialii utilizatori și să ții cont de părerile și de pain point-urile lor. Un produs pentru oameni, cel mai bine se dezvoltă împreună cu cei carora li se adresează.

În aceeași măsură, echipa este deosebit de importantă.

Domeniul medical este amplu și există standarde care trebuie urmate în aproape orice arie a produsului. Trebuie să lucrezi alături de oameni care să înteleagă că procesul de dezoltare al unui echipament medical nu este cel mai rapid și care să aibă rabdarea și ambiția de a reitera un anumit lucru până când acesta devine conform din toate punctele de vedere.

Ce consideri că este necesar să existe în România (la nivel de educație, autorități publice sau business) pentru ca start-up-urile cu impact social să fie mai bine susținute?

Ecosistemul de startup-uri din România se dezvoltă rapid, iar tinerii, încă din liceu, încep să își arate interesul pentru un astfel de parcurs profesional. Cred, însă, că lipsește un context în care curajul de a propune soluții să fie cultivat. Este nevoie de un mediu sigur în care tinerilor să li se permită sa ia decizii, să greșesească și să încerce din nou. Orele de teatru și de dezbatere cred că pot contribui mult la dezvoltarea curajului și dorinței tinerilor de „a mai băga o fisă” când prima încercare nu iese.

În plus, cred că avem nevoie de instituții de învățământ bine finanțate care să susțină tinerii care doresc să înceapă o afacere centrată pe impact social.

La început ai nevoie de cel mai mult sprijin, iar suportul pe care o facultate, spre exemplu, ți-l poate oferi este extraordinar de important. Accesul în laboratoare, discuțiile cu cadrele didactice și credibilitatea pe care o astfel de instituție le poate oferi sunt resurse ce pot determina traiectoria unui startup la început de drum.

Ce dorești să transmiți (2-3 gânduri) unui tânăr care își propune o carieră în tech medical? (ce să facă sau să învețe)

Există câteva domenii care pot părea initimidante la început, iar cel medical este, cu siguranță, unul dintre ele. Totuși, este important de reținut că toate lucrurile complicate pot fi reduse la câteva piese simple de puzzle.

Începe cu lucrul pe care ești cel mai stăpân și descoperă utilitățile lui în domeniul care te pasionează. Iți place să scrii cod? Cool. Ai găsit un domeniu care ți se pare interesant? Caută o aplicație specifică acelei nișe, încearcă să ințelegi cum funcționează și apoi dezoltă și tu ceva similar.

În timp, studiind ce au făcut alții și prin munca pe care o depui în proiectele personale, vei deveni un expert în domeniu și îți va fi mult mai ușor să identifici problemele pe care să le rezolvi și modurile inovatoare în care să o faci.

Just start and keep the momentum rolling.

Origin Hand este rezultatul mai multor prototipuri și al multor ani de dezvoltare. Care a fost cea mai dificilă problemă tehnică sau umană pe care a trebuit să o rezolvați până acum?

De departe, cea mai dificilă problemă tehnică a fost cum să facem un produs cât mai compact. Prototipurile inițiale de proteză aveau circuitele și motoarele în antebraț, iar găsirea unei soluții optime prin care să le mutăm în palmă a durat aproape un an. A fost nevoie de cinci generații ale protezei doar ca să ajungem la o amplasare bună a motoarelor și a PCB-ului, păstrând silueta slim a produsului.

În acelaști timp, au fost și multe lucruri noi pe care a trebuit să le învățăm într-un timp foarte scurt. De pildă, care este procesul de autorizare al unui echipament medical, care sunt clasele de risc pentru un astfel de produs, ce componente avem voie să folosim și ce componente nu și lista poate continua.

Aceste „unknown unknowns” ne-au dat coșmaruri aproape un an de zile, dar îmi place să cred că le-am asimilat bine, până la urmă.

 

Dacă ne uităm peste 5 ani, cum vă imaginați Origin BCI și, mai ales, viața unui utilizator care poartă o proteză Origin? Ce vreți să fie diferit față de ceea ce există astăzi?

Origin Hand este gândită pentru a fi mai mult decât un echipament medical. Este un accesoriu ce poate fi personalizat și care redă pacienților siguranța și încrederea în sine.

Abia aștepăm să realizăm primele proteze „tatuate” pe spate prin gravare, să explorăm game diferite de culori și configurații pentru activități și stiluri de viață specifice.

Am început cu proteze de mână, dar pasul următor este dezvoltarea senzorilor musculari, non-invazivi, care să pemită un control cât mai natural al acestora.

În plus, avem în plan extinderea gamei de produse cu noi tipuri de proteze și de senzori care să ajute utilizatorii să își recapete independența, să se bucure de activități în aer liber, indiferent de vreme, de sport și de ce nu chiar de cântatul la instrumente muzicale.

OriginBCI face parte din cohorta 2025-2026 a programului Marc Impact Programme. Aflat la a treia ediție în România, Marc Impact este un program de sprijin și scalare a afacerilor centrate pe impact  – o inițiativă comună a ERSTE Foundation, Erste Social Finance, IFUA Nonprofit Partner și Simpact.

În România, programul Marc este implementat de către BCR Social Finance în parteneriat cu Synerb.

Puteți aplica pentru a fi selectat în programul Marc Impact Programme, până pe 11 Octombrie 2026, aici: https://ro.marc-impactprogramme.net/

You may also like

Leave a Comment