Acceleratorul Innovators for Children 2024 deschide înscrierile pentru cea de-a șasea ediție. Înscrierile sunt deschise până la data de 19 august 2024.

0

Innovators for Children, programul de accelerare dedicat dezvoltării și implementării soluțiilor tehnologice care îmbunătățesc viețile copiilor și tinerilor, anunță lansarea celei de-a șasea ediții. Acceleratorul caută startupuri, inițiative și antreprenori sociali din România care dezvoltă, cu ajutorul tehnologiei, soluții pentru educația, sănătatea și bunăstarea copiilor și adolescenților cu vârsta între 0-18 ani. Participanții vor trece printr-un proces de accelerare de două luni pentru dezvoltarea, implementarea și scalarea soluțiilor lor.

Înscrierile sunt deschise până la data de 19 august 2024.

Innovators for Children oferă startupurilor selectate în program oportunitatea de a beneficia de resurse valoroase, mentorat, consultanță, suport financiar și acces la o rețea de experți, parteneri și organizații relevante din domeniu. Proiectele finaliste vor avea șansa de a accesa o finanțare nerambursabilă și de a se bucura de o campanie de promovare media. Innovators for Children 2024 este organizat de Impact Hub Bucharest alături de partenerul său strategic BRD Groupe Société Générale.

„Trăim într-o epocă în care folosirea tehnologiei este o a doua natură, iar integrarea ei în procesele educative se dovedește a fi o necesitate. La BRD, educația prin tehnologie este una dintre axele noastre majore de acțiune, iar Innovators for Children este una dintre punțile prin care dorim să legăm eficient educația clasică de prezent și viitor. Le urăm succes tuturor participanților la această a șasea ediție a programului și sperăm ca eforturile lor să producă instrumente utile pentru tinerii din școlile și liceele din România”, a spus Flavia Popa, Secretar General, BRD Groupe Société Générale.

Înscrierile în program sunt deschise pentru ONG-uri, startupuri și antreprenori sociali din întreaga țară, care includ în soluțiile propuse componenta tehnologică. Proiectele pot fi în diferite stadii de dezvoltare, de la idei și prototipuri până la soluții deja disponibile pe piață, de maximum 1 an. Sunt căutate în special soluții tehnologice scalabile. Înscrierea se poate realiza prin completarea formularului disponibil pe website-ul oficial al programului, www.innovatorsforchildren.org, până la data de 19 august.

„Suntem extrem de încântați să lansăm cea de-a șasea ediție a acceleratorului Innovators for Children. Acest program a devenit un pilon esențial în sprijinirea soluțiilor inovatoare dedicate copiilor din România. Credem cu tărie că viitorul nostru, ca societate, depinde de capacitatea noastră de a crea un mediu propice pentru dezvoltarea celor mai tineri membri ai comunității. Innovators for Children continuă să aducă valoare și să genereze impact durabil prin susținerea ideilor inovatoare care folosesc tehnologia pentru a îmbunătăți viețile copiilor și adolescenților. Acest program este cu adevărat de suflet pentru noi, deoarece considerăm că este datoria noastră să construim o lume mai bună pentru copii, care reprezintă viitorul și noua generație. Suntem nerăbdători să descoperim și să susținem noi proiecte care vor avea un impact pozitiv major asupra comunităților noastre.”  a declarat Vlad Craioveanu, CEO & cofondator Impact Hub Bucharest.

Calendar program

După închiderea înscrierilor și în urma procesului de selecție, 10-15 proiecte inovatoare vor fi alese de juriu pentru participarea în program. Innovators for Children 2024 se desfășoară între 24 septembrie – 29 noiembrie, perioadă în care startupurile participante vor trece printr-un proces accelerat de învățare și creștere, în care se vor concentra pe construirea și validarea unui model de afacere, vor beneficia de sesiuni de training, mentorat, consultanță și întâlniri de feedback, având alături mentori, experți și specialiști în domeniu. Workshopurile din program vizează teme precum: metode de validare a businessului, child safeguarding, impact measurement, management financiar, pricing, pitching.

Programul se încheie la începutul lunii decembrie cu evenimentul public Pitch Day, în care participanții își vor prezenta soluțiile și evoluția din program în fața publicului, juriului, investitorilor și presei. Va fi desemnat un câștigător care va primi o finanțare de 5.000 Euro și va beneficia de o campanie media de promovare, pliată pe nevoile sale de comunicare. 

Provocări și soluții pentru copii și adolescenți

Pentru a afla mai multe despre ediția curentă a acceleratorului, cei interesați sunt invitați să participe la webinarul organizat pe data de 31 iulie: Provocări și soluții pentru copii și adolescenți. În cadrul webinarului, organizații relevante din România vor discuta despre care sunt cele mai importante probleme curente ale copiilor și adolescenților, pentru identificarea adevăratelor nevoi pe care le adresează programul. În cadrul Innovators for Children, participanții vor fi inspirați să ia inițiativa și să propună soluții tehnologice la aceste probleme, dar și la altele identificate de ei. 

Rezultatele edițiilor anterioare ale Innovators for Children

Prima ediție Innovators for Children a avut loc în 2019. În cele cinci ediții organizate până în prezent, 16 proiecte desemnate câștigătoare au fost susținute prin resursele programului și au primit o finanțare totală de 256.000 euro. În total, 55 de startupuri au trecut prin accelerator, beneficiind de 230+ ore de mentorat și training. 

Rutinel, calendarul interactiv al rutinei prin care activitățile zilnice ale copiilor se transformă într-un joc distractiv, a fost desemnat de către juriul programului câștigătorul Innovators for Children 2023.  

Soluțiile câștigătoare ale ediției din 2022 au fost: Rito Kids, fostul Manuscrito, prima aplicație pentru tablete care ajută copiii între 4-8 ani să își îmbunătățească scrisul de mână într-un mod interactiv, startup premiat la concursuri naționale și internaționale precum Microsoft Cup sau Innovation Labs, Investory, aplicație de educație financiară, dedicată copiilor între 6-10 ani, care combină lecțiile clasice de educație financiară cu tehnologia modernă și cu metoda de învățare prin joc, adaptate celor mici, și ONE Learning, platformă și aplicație ușor scalabilă, dedicată părinților și educatorilor, cu ajutorul căreia aceștia pot crea activități practice și interactive (misiuni/ quests) off-screen pentru copii între 3-8 ani.  

„Innovators for Children a însemnat enorm pentru mine. Când am intrat în accelerator, nu știam nimic despre business, iar acum simt că am făcut un pas semnificativ înainte. Evoluția la nivel de know-how este fantastică. Nici nu contează dacă câștigi acest accelerator, sincer! Cel mai mare câștig al participării mele la Innovators for Children sunt ședințele de mentorat, workshopurile, toate cunoștințele primite de la mentori, care sunt foarte scump de accesat într-un format coerent, sănătos de program. Toată componenta de know-how primită aici face cât 10 premii la un loc! M-aș fi considerat la fel de câștigătoare și dacă nu aș fi luat premiul final. „, a declarat Alina Androne, fondatoarea Rutinel, proiect câștigator al ediției Innovators for Children din 2023.

Innovators for Children este singurul accelerator din România dedicat startupurilor și ONG-urilor care dezvoltă soluții tehnologice inovatoare în domeniul educației, sănătății și bunăstării copiilor. Misiunea noastră este de a sprijini și facilita dezvoltarea generațiilor viitoare, cu ajutorul tehnologiei. 

Innovators for Children 2022 a fost desemnat câștigător al Premiului I la categoria Inovație Digitală în CSR, în cadrul CSR Awards.

Mai multe informații despre program sunt disponibile pe pagina dedicată, aici.

Despre organizatori

Impact Hub Bucharest este spațiul dinamic în care profesioniști și antreprenori lucrează pentru dezvoltarea proiectelor și inițiativelor de business. Încă din 2012, Impact Hub Bucharest este primul spațiu de coworking din România, cu o comunitate de peste 3000 de membri în București, iar la nivel global organizația este prezentă în peste 100 de locații din peste 50 de țări. Misiunea Impact Hub Bucharest este de a susține ecosistemul antreprenorial oferind programe de accelerare a startupurilor și finanțare directă, precum și cea mai mare platformă online de educație antreprenorială – Startarium.  

BRD Groupe Société Générale este unul dintre liderii pieței bancare din România. Banca operează o rețea de 451 de unități și are active totale în valoare de 70,5 mld. lei (la 30 martie 2023). BRD deține o poziție de lider pe piața de retail, este un jucător de top pe piața de corporate banking și liderul pieței românești de factoring.

Ca actor social, BRD investește în cultură, educație, tehnologie și sport, sprijinind proiecte care construiesc, dezvoltă, cresc o nouă generație și aduc valoare pe termen lung. Sub această viziune a fost creată Fundația9, care coordonează platforma de jurnalism cultural Scena9, dar și centrul cultural Rezidenta9 din București. În educație, BRD a creat Școala9, o platformă de jurnalism specializat, și sprijină programe care susțin demersul profesorilor din sistemul formal, dar și planuri, idei și proiecte în sfera inovării și a tehnologiei. Cea mai nouă platformă de jurnalism lansată de BRD este Mindcraft Stories, care își propune să deschidă o conversație despre descoperiri din România și din lume, despre cum tehnologia ne atinge viețile, despre inteligența artificială, robotică, medicină și multe altele.

Despre autor

avatar

Impact Hub Bucharest este spațiul dinamic în care profesioniști și antreprenori lucrează pentru dezvoltarea proiectelor și inițiativelor de business. Încă din 2012, Impact Hub Bucharest este primul spațiu de coworking din România, cu o comunitate de peste 3.000 de membri în București, iar la nivel global organizația este prezentă în peste 100 de locații din peste 50 de țări. Misiunea Impact Hub Bucharest este de a susține ecosistemul antreprenorial oferind programe de accelerare a startup-urilor și finanțare directă, precum și cea mai mare platformă online de educație antreprenorială.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.