4000 de calculatoare vor fi donate în 2022 către 258 de instituții educaționale prin proiectul Dăm Click pe România. 

0

Ateliere Fără Frontiere continuă și în acest an programul de donații de calculatoare cu alte 4.000 de echipamente IT recondiționate care vor ajunge pe băncile școlilor din România până la finalul anului 2022 prin Dăm Click pe România. 

Dăm Click pe România este un proiect implementat alături de OMV Petrom și Kaufland România ce luptă pentru digitalizarea educației din România și scăderea decalajului educațional prin echiparea cu infrastructură digitală a organizațiilor educaționale ce activează în mediul rural sau urban marginalizat: grădinițe, școli, licee, organizații non-guvernamentale sau instituții publice cu caracter social. 

Aflat la cea de-a treia ediție în această colaborare, proiectul va ajunge în 2022 în fiecare județ al țării, la un total de 258 de unități școlare și alte organizații educaționale care activează în comunități defavorizate. 

Lista completă a laureaților poate fi găsită aici. 

Laureații Dăm Click pe România au fost aleși în urma unui apel de proiecte deschis între 25 martie și 14 aprilie la finalul căruia 347 de aplicații au fost înscrise. 

Selectarea laureaților s-a făcut printr-un proces de jurizare la care au participat în mod voluntar 21 de angajați Kaufland România și OMV Petrom. Fiecare aplicație înscrisă a fost notată între 1 și 10 pe baza unei grile de evaluare unice ce a urmărit sustenabilitatea, relevanța și impactul donației de calculatoare. 

La finalul jurizării, au fost selectate 226 de unități școlare, 30 de organizații non-guvernamentale și 2 instituții sociale care vor primi în următoarele luni calculatoare complet echipate (unitate centrală, monitor, periferice, sistem de operare) 

Calculatoarele donate în acest program sunt echipamentele IT uzate pe care Ateliere Fără Frontiere le obține în calitate de colector autorizat de la companii și diverse organizații, toate fiind recondiționate de persoanele din grupuri vulnerabile și dezavantajate care lucrează în educlick, unul dintre atelierele de inserție socio-profesională ale asociației

Din 2008, Ateliere Fără Frontiere a donat prin programul său de donații peste 22.000 de calculatoare recondiționate în atelierul educlick. În total, 2623 de organizații educaționale au beneficiat de echipamente în ultimii 14 ani, echivalentul a mai bine de 10% din totalul școlilor din România.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.