Ziua Românilor de Pretutindeni – Festivalul “Aici-Acolo” Peste 400 de români din afara granițelor au sărbătorit la București Ziua Românilor de Pretutindeni!

0

În perioada 25 – 28 mai 2023 a avut loc, la București, cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Zilei Românilor de Pretutindeni „Aici-Acolo”, organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România (UAP). Evenimentul s-a aflat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.

La manifestările care au durat patru zile au participat peste 400 de români veniți din 34 de țări, din Canada până în Malaezia și din Islanda până în Iordania, precum și din țările învecinate, alături de reprezentanți ai instituțiilor publice din România, ai clerului, societății civile, mediului academic și mass-media.

Mai multe informații aici.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.