Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Tinerii și comunele din România pot candida pentru titlul de „Sat European de Tineret 2022”

0

Guvernanța programului European Youth Village (Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile anunță lansarea apelului la candidaturi pentru titlul de „Sat European de Tineret 2022”.

Titlul de „Sat European de Tineret” este oferit de Guvernanță în cadrul programului național European Youth Village satelor sau comunelor din România care susțin tinerii în acțiunile pe care aceștia doresc să le organizeze în comunitate, și care înțeleg că schimbarea la nivel local este generată printr-un parteneriat între autoritoritățile locale și tineri. Pe parcursul anului 2022, în comunele care vor purta acest titlu, toate inițiativele, evenimentele sau acțiunile ce vor fi organizate la nivel local vor urmări să crească participarea tinerilor și a autorităților în vederea rezolvării unor probleme sau nevoi ale tinerilor din comunitate, cât și îmbunătățirii unor aspecte care-i vizează în mod direct pe tinerii din mediul rural. Prin participarea în program, tinerii devin mai conștienți de resursele de care dispun, mai vizibili și pregătiți să acționeze în direcția unei schimbări pe care și-o doresc la nivel local, național, european.

Candidatura pentru obținerea titlului de Sat European de Tineret va fi depusă de către un grup de inițiativă format din minim 5 tineri, suținuți de către autoritățile locale printr-o scrisoare de susținere. Formularul de candidatură online și anexele sunt disponibile pe site-ul programului www.europeanyouthvillage.eu în secțiunea Apel #EYV2022. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor pentru titlul de Sat European de Tineret 2022 este 11 iulie 2021.

Programul European Youth Village este un program apolitic, dezvoltat pe patru piloni – educație, cultură, voluntariat și participarea tinerilor/politici de tineret, urmărind să contribuie la dezvoltarea sectorului de tineret din mediul rural prin activarea tinerilor și autorităților publice din aceste comunități, facilitând totodată consolidarea politicilor publice de tineret în mediul rural, la nivel național și internațional. În 2019, programul a fost dezvoltat și pilotat în patru comune din județele Bacău, Cluj, Prahova și Maramureș, iar în 2021 titlul a fost acordat de un juriu Comunei Aroneanu (Iași) și Comunei Cleja (Bacău), Comunei Grivița (Galați) și Comunei Slimnic (Sibiu). Programul este coordonat la nivel național de către Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free-Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile și implementat cu sprijinul programului Erasmus Plus și Rețeaua Satelor Europene de Tineret.

„În mediul rural din România se întâmplă des ca vocea tinerilor să nu treacă dincolo de porțile școlii, care rămâne în continuare singurul context (și acela limitat) în care tinerii au posibilitatea să se exprime. De asemenea, numărul organizațiilor nonguvernamentale care lucrează cu tinerii din mediul rural sunt insuficiente, iar oportunitățile de dezvoltare, facilitățile și resursele pe care le au la dispoziție tinerii sunt aproape inexistente. Grupurile de inițiativă din rândul tinerilor pot produce un impact de durată în comunitate, însă au nevoie de susținerea comunității. Programul Satul European de Tineret reprezintă în primul rând un context pentru dezvoltarea unui parteneriat sustenabil, la nivel local, între tineri și ceilalți membri din comunitate. Titlul de „Sat European de Tineret” vine la pachet cu responsabilitatea de a aborda coerent nevoile și provocările tinerilor din localitatea care primește titlul și de a planifica contexte de dezvoltare pentru aceștia. De aceea, implementarea programului la nivel local trebuie să presupună un efort comun al tinerilor, autorităților publice și sectorului privat din localitate, iar colaborarea între toți acești actori trebuie să înceapă încă din momentul realizării candidaturii comunei pentru titlu.” (Victor Cătălin Toma, Președinte Asociația pentru Dezvoltare Activă/ Coordonator Program)

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.