217
InfoCons și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara (USVT) organizează, în seara zilei de luni, 13 iulie 2026, un eveniment din cadrul proiectului ProEduHub – Uniți prin Educație, găzduit de Ambasada României la Londra. Acesta este cel mai important și, totodată, unicul eveniment de acest fel dedicat aducerii educației din România mai aproape de tinerii români din diaspora.
Detaliile evenimentului
Eveniment: Eveniment din cadrul proiectului ProEduHub – Uniți prin Educație
Data: Luni, 13 iulie 2026
Ora: 18:00 (ora Londrei) / 20:00 (ora României)
Locație: Ambasada României la Londra – Arundel House, 4 Palace Green, Kensington, Londra, W8 4QD
Evenimentul de la Londra este un moment central al proiectului ProEduHub, prima inițiativă lansată de InfoCons dedicată tinerilor din diaspora pentru facilitarea accesului la învățământul din România. Prin proiectul ProEduHub – Uniți prin educație, educația din România ajunge, pentru prima dată la o asemenea scară, direct în mijlocul comunității românești din Regatul Unit – una dintre cele mai numeroase din Europa
Într-un cadru instituțional de prestigiu, tinerii români și familiile lor se pot întâlni față în față cu reprezentanți ai mediului academic din România și pot afla, din sursă directă, ce oportunități de studiu, orientare și carieră le stau la dispoziție acasă
Prin evenimentul de la Londra și prin proiectul în ansamblul său, ProEduHub își propune
să apropie oferta educațională a universităților din România de tinerii din diaspora, oferindu-le informații centralizate și de încredere;
să faciliteze accesul acestora la învățământul superior și tehnic din România, cu sprijin în procesul de informare, orientare și înscriere;
să creeze punți între tineri, universități și mediul de afaceri, prin oportunități de practică, internship și burse private
să ofere un cadru clar și predictibil pentru cei care iau în calcul întoarcerea în țară;
să consolideze legătura dintre România și comunitățile românești din afara granițelor, sub semnul îndemnului „Hai acasă!”
