Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

PE adoptă fonduri mai favorabile mediului pentru dezvoltarea și cooperarea regională

0
  • Cea mai mare sumă alocată unui pachet de fonduri în bugetul Uniunii pentru 2021-2027
  • Accent pus pe politicile climatice, programele sociale și dezvoltarea urbană durabilă
  • Sprijin pentru redresarea după pandemia de COVID-19
  • Măsuri specifice pentru regiunile ultraperiferice

 

Parlamentul a adoptat miercuri trei fonduri ale Uniunii, în valoare de 243 miliarde EUR, pentru a întări coeziunea economică, socială și teritorială a UE.

Așa-numitul „pachet de coeziune” cuprinde obiectivul de cooperare teritorială europeană (Interreg), Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune. El cuprinde și reglementările privind dispozițiile comune, un set de norme pentru a gestiona fondurile regionale, sociale și de coeziune pe următorii șapte ani.

Toate cele trei regulamente vor fi publicate în Jurnalul Oficial pe 30 iunie și vor intra în vigoare în prima zi după publicare.

Sursa: aici.

În conformitate cu noile reglementări privind dispozițiile comune, Interreg, dar și Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune vor fi obligate să-și direcționeze cel puțin 30 % din resurse către obiective specifice: politicile climatice, economia circulară și investițiile în creșterea durabilă și în crearea de locuri de muncă. Ele prevăd și măsuri specifice pentru IMM-uri și regiunile ultraperiferice.

Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) și Fondul de coeziune (FC)

Fondul de dezvoltare regională și Fondul de coeziune reprezintă cel mai mare instrument public european de investiții, cu un buget de 243 de miliarde EUR (în prețurile din 2018). Ele reprezintă circa un sfert din Cadrul Financiar Multianual (CFM) pentru perioada 2021-2027.

Fondurile vor contribui și la redresarea după pandemia de COVID-19. În acest context, vor sprijini cultura, turismul durabil și digitalizarea și vor îmbunătăți reziliența sistemului de sănătate publică.

Nu vor putea fi sprijinite investițiile legate de energia nucleară și combustibilii fosili. Singura excepție, valabilă până pe 31 decembrie 2025, se va face pentru proiectele în care gazele naturale vor înlocui cărbunele.

Puteți afla mai multe detalii aici.

Interreg: sprijin pentru proiectele transfrontaliere și cooperarea în regiunile învecinate ale Uniunii

Bugetul Interreg va fi de 8,05 miliarde EUR (în prețurile din 2018) pentru perioada 2021-2027, mai mare cu 3 % față de perioada anterioară. Rata de finanțare va fi în general de 80 % (85 % pentru regiunile ultraperiferice).

72,2 % din aceste resurse vor fi alocate către cooperarea transfrontalieră, iar pentru cooperarea transnațională, interregională și cea a regiunilor ultraperiferice se vor aloca 18,2 %, 6,1 % și respectiv 3,5 %. Până la 20 % din fondurile din cadrul unui program Interreg pot fi alocate unor proiecte mici.

Puteți afla mai multe detalii aici.

Regulamentul privind dispozițiile comune

Legislația stabilește dispozițiile comune pentru Fondul de dezvoltare regională și Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă, Fondul social european plus și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime. Aceste instrumente luate împreună reprezintă circa o treime din bugetul total al Uniunii pentru 2021-2027. Suma se ridică la 330 de miliarde EUR (în prețurile din 2018).

Pentru a beneficia de fondurile Uniunii, țările vor trebui să respecte Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU și Acordul de la Paris privind schimbările climatice. Ele vor mai trebui să promoveze egalitatea de gen și să combată discriminarea.

Puteți afla mai multe detalii aici.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.