Administraţie

Bun venit la secțiunea dedicată exemplelor pozitive din Administrație.

Te invităm să citești o analiză a acestui domeniu, descriere realizată de invitatul nostru, Codru Vrabie.
Servientes - despre omul care-i servește pe alții, o radiografie a administrației românești de Codru Vrabie
Februarie 2023

Administrația se înfăptuiește deopotrivă în instituțiile publice și cele private. Există câte o formă de administrație și în justiție sau poliție ori în sport, nu doar la primării, prin școli, spitale și prin ministere. Ba chiar și administratorul de bloc stă sub umbrela conceptuală a administrației—o sumă de oameni, activități și procese decizionale care gestionează resursele unei organizații, spre atingerea unui scop. Altfel spus, odată stabilite misiunea și viziunea acelei organizații, respectiv odată decise obiectivele de atins și prioritățile, administrația se îngrijește de coordonarea activităților, de înlănțuirea lor în timp, de respectarea valorilor acelei organizații și de asigurarea resurselor umane, financiare și de informații pentru fiecare activitate în parte. Adică ne gospodărește și ne chivernisește astfel încât „să ne vedem cu sacii în căruță,” cum spune o vorbă din popor.
O întreagă universitate a ieșit nițel șifonată din povestea cu doctoratul plagiat al unui ministru. Nu pentru că era vorba de un ministru, ci pentru că administrația acelei școli doctorale pare să fi servit și alte interese decât excelența academică. Însăși Poliția din subordinea acelui ministru s-a făcut de baftă, în cel puțin alte două cazuri din ultimul an: probele scurse dintr-un dosar de răsunet și specificațiile tehnice ale mașinilor de poliție. În ambele situații, administrația Poliției pare să fi servit și alte interese decât excelența polițienească. În prea multe localități din țară există centre de îngrijire unde oamenii numai îngrijiți nu sunt; ori probleme cu haitele de câini; sau cu pasajele subterane ori cu limitatoarele de înălțime. Și-n acele cazuri, administrația primăriilor (și a celorlalte instituții implicate) pare să servească și alte interese decât excelența administrativă. De ce am ajuns în astfel de situații și ce avem de făcut pentru a îndrepta lucrurile?

Hai să nu exagerăm, poate că n-avem nevoie chiar de «excelență» în administrație? Poate că ne e suficientă o «bună» administrație? Și da, și nu—însă e important să ne dăm seama când da și când nu:

- Dacă vrem să ne simțim bine când ne comparăm cu alții (ori să avem pe cine să dăm vina, când ne plângem de milă), putem merge pe varianta cu «buna» administrație, care ajunge să însemne că administrația va fi, de fapt, mediocră. Ne vom mulțumi că merge bine serviciul de pașapoarte, iar oamenii vor continua să părăsească România. Pentru că ei pleacă spre țări unde școlile susțin cercetarea și inovația, spitalele nu permit infectarea pacienților sau incendierea unor secții întregi, primăriile nu permit funcționarea localurilor publice fără autorizație de la pompieri sau de la sanepid.

- Dacă vrem să ne fie nouă mai bine mâine decât ne-a fost azi, atunci avem nevoie de «excelență în administrație». Iar excelența înseamnă, printre altele, ca întreaga activitate să fie pusă în slujba și în interesul beneficiarului—Ioana, Gheorghe, Zsuzsa, Mehtin, Olga, Rafael, Gordana, Hans etc. Nu doar a cetățeanului român, ci a fiecărui locuitor al României sau chiar a fiecărui călător pe meleagurile ei. Nu doar a justițiabilului, educabilului, contribuabilului sau altui ~bil inventat în mod oribil de legislație, adică de Parlamentul care nu vrea să se refere la indivizi, ci la mase și grupuri.

Dar cum ar putea o administrație să gospodărească și să chivernisească «bine» ceva, câtă vreme nu știe exact de ce resurse dispune? Informațiile din spațiul public ne spun că nu prea știm nici câți suntem (recensământul cu eroare de 14%), nici ce proprietăți avem (cadastrul finalizat în mai puțin de 70% din teritoriu). Oare am putea să ocolim aceste neajunsuri și, totuși, să punem întreaga activitate a administrației în slujba și în interesul oamenilor?

- Pentru mine, asta ar însemna să respectăm, în primul rând, demnitatea umană. Adică să-i tratăm pe oameni cum se cuvine, fără abuzuri sau hărțuiri, fără discriminări, fără privilegii. Să nu mai avem mahalale cu locuințe improvizate, fără apă, lumină, asfalt, școală, spital sau internet. Să nu mai avem ziduri și evacuări și legi care le spun unor oameni c-ar fi inferiori, nici pensii speciale, plagiate protejate ori structuri de forță care le spun altor oameni c-ar fi superiori.

- Tot pentru mine, ar mai însemna să le respectăm oamenilor libertatea — de mișcare, de asociere și de întrunire, de conștiință și de exprimare, de inițiativă privată. Adică să nu-i mai legăm de glie sau de angajatori, să nu le mai punem în cârcă taxe, impozite, interdicții și birocrație împovărătoare, ci să-i ajutăm să-și valorifice creativitatea, inovația, hărnicia și sârguința.

- Și, nu în ultimul rând, pentru mine, ar însemna ca toate activitățile administrative să fie îndeplinite cu integritate. Adică procesele decizionale să fie protejate față de interesele private lacome ori hrăpărețe, să servească exclusiv interesul public. În aceeași ordine de idei, să fie respectată separația puterilor în stat și, pe cale de consecință, independența justiției.

În opinia mea, o administrație care e capabilă să țină cont de aceste valori (demnitate, libertate și integritate) e o administrație puternică, demnă de încrederea oricărui individ. O astfel de administrație se obține cu investiții în clădiri luminoase și curate, în proceduri digitalizate, în formarea profesională a personalului—nu prin tăieri de bugete și de personal. (Și bani există, fie la donatori privați, fie în programele guvernamentale și europene: PNDR/Anghel Saligny, fonduri structurale sau PNRR.)



Când România Pozitivă mi-a solicitat să scriu acest text despre administrația din România, mie mi-a răsărit în gând o vorbă pe care o auzeam foarte des în copilărie (fără s-o înțeleg neapărat): „coloana vertebrală a armatei e sergentul.” Nici nu știu de unde venea vorba asta—poate dintr-un vechi film cu John Wayne, despre colonizarea vestului sălbatic? Căutând etimologia cuvântului „sergent,” am descoperit că vine din latină, de la acuzativul servientes, deci este vorba despre un om care-i servește pe alții. Și cred că, pentru a putea fi cu adevărat coloana vertebrală a armatei, sergentul îi servește pe soldații din subordinea sa, nu pe căpitanul de deasupra.

Dacă lucrurile ar sta așa și în civilie, probabil că funcționarul din administrație ar fi cu adevărat coloana vertebrală a statului de drept—un om care-i servește pe locuitorii arondați, deși (poate) pune în practică viziunea unui politician. Dacă funcționarii din școala doctorală ar fi servit cu integritate interesul public al comunității academice, universitatea n-ar mai fi ieșit șifonată din episodul cu doctoratul plagiat al ministrului. Similar, dacă funcționarii din poliție ar fi respectat demnitatea și libertatea jurnalistei, am fi văzut până acum niște măsuri clare și responsabile, pentru ca probele din dosare să nu se mai scurgă în afara instituției. La fel, dacă funcționarii din primării și alte instituții și-ar fi făcut treaba cu integritate, în respectul demnității și libertății fiecărui om, poate că Ana și Viși ar fi putut trăi o viață bună. Pentru astfel de rezultate, nu-i neapărat nevoie de o viziune elaborată a unui rector, ministru sau primar, ci e suficient ca funcționarii să țină cont de misiunea pe care o are de îndeplinit instituția unde lucrează ei și de valorile pe care ar fi bine să le întrupeze administrația (coloana vertebrală a statului de drept) în relația cu beneficiarii săi.

Acum ceva vreme, m-a întrebat un jurnalist dacă sunt optimist sau pesimist în ce privește viitorul României. I-am răspuns că nu știu sigur, poate mai degrabă optimist, dar că există o nuanță: la mine, e vorba mai mult de speranță decât de credință. Și am făcut distincția asta, pentru că, așa cum înțeleg eu cuvântul (și conceptul din spatele lui), „optimistul” are credința că viitorul e bun, frumos și luminos—iar eu am doar speranța! Da, eu am speranța că se poate mai bine în administrația românească și las aici doar câteva exemple, deși mai există multe altele: primăriile din Peștera, CT, Pădureni, VS, Ciugud, AB, Dudeștii noi, TM, Tg. Lăpuș, MM; Reșița, CS; Călărași, CL; Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov; Agenția Națională pentru Administrarea Bunurilor Indisponibilizate; spitalul de copii construit de „Dăruiește Viață”; proiectul verde al „Parcului Liniei” din București; ba chiar și un arbitru de fotbal.

O notă de final: Există multe grozăvii în administrația românească. Aflăm despre ele de la niște oameni inimoși, pe care-i interesează corectarea neregulilor și deficiențelor. Avertizorii lucrează, de cele mai multe ori, cu jurnaliștii și cu activiștii civici. Cred că e important să le mulțumim când ne avertizează că ceva, undeva nu merge bine. Și să-i protejăm. Numai așa putem ajunge să apreciem la justa valoare exemplele pozitive—cele care ne dau speranță.

PS: recomandare de ascultat podcasturile de la https://decoder.ro/ și https://teamology.ro/

Codru Vrabie este activist, trainer și consultant; e pasionat de reformele în justiție și administrație; din 2020, nu mai e afiliat vreunei organizații, deși se consideră încă parte a societății civile, în care a activat (cu două pauze scurte) încă din 1998.


1 347 348 349 350 351 358