Marea Sterilizare din Ilfov continuă: Animal Society, Four Paws International și Consiliul Județean Ilfov desfășoară o campanie de sterilizări gratuite în Glina

0

Animal Society și partenerul său, Four Paws International, continuă colaborarea cu Consiliul Județean Ilfov cu o nouă campanie de sterilizări gratuite pentru câinii și pisicile de rasă comună din Glina, între 19 februarie și 1 martie.

”Recordul de animale sterilizate în campaniile derulate până acum în Ilfov subliniază nevoia crucială a unor astfel de programe în județ. Suntem impresionați de răspunsul pozitiv și implicarea ilfovenilor, care au înțeles că sterilizarea este singura metodă umană și eficientă pentru a stopa numărul animalelor suferinde de pe străzi. Doar împreună putem construi comunități sănătoase și civilizate, în cadrul cărora animalele sunt tratate cu respect, cu grijă și compasiune. Sterilizarea arată responsabilitate și interes față de binele acesteâor animale și aduce beneficii pe termen lung întregii comunități.” – Anca Tomescu, Președinte, Animal Society.

”Sterilizările în masă nu trebuie să se oprească. La Măgurele, în numai 19 zile de campanie, 517 animale au fost sterilizate gratuit. Acum, la Glina, ne propunem, la fel, să sterilizăm gratuit sute de animale. Din fericire, tot mai mulți cetățeni aleg calea corecta, iar asta ne bucură nespus. Totul se schimbă, dacă noi alegem să ne schimbăm comportamentele greșite.” – Hilde Tudora, Șes Serviciu Protecția Animalelor, CJ Ilfov.

Sterilizarea reprezintă cea mai umană și eficientă metodă de control a populației de animale de companie, prevenind reproducerea nedorită și reducând numărul animalelor fără adăpost. Această intervenție aduce beneficii semnificative pentru sănătatea câinilor, diminuând riscul unor afecțiuni grave și contribuind la comportamentul echilibrat și non-agresiv al animalelor.

Echipa de medici veterinari ai Animal Society va fi prezentă în Strada Libertății nr. 123, începând cu data de 19 februarie, iar cei interesați își pot programa animalele de companie pentru intervenție, la numărul de telefon 0751.235.009.

Pe lângă campaniile de sterilizări gratuite, Animal Society, prin Centrul de Educație pentru Bunăstarea Animalelor – Câini pentru Oameni și Protecția Animalelor Ilfov, organizează regulat vizite și activități asistate de animale în instituțiile, companii, școli și licee din localitățile vizate, cu scopul promovării comportamentului responsabil față de animale, a adopției și a multiplelor beneficii aduse de interacțiunea om-animal.

Mai multe informații despre Animal Society

www.animal-society.org 

Facebook: https://www.facebook.com/animalsocietydfp 

Mai multe informații despre Consiliul Județean Ilfov

www.cjilfov.ro 

Facebook: https://www.facebook.com/CJIlfov 

Mai multe informații despre Protecția Animalelor Ilfov

www.ilfovadopta.ro

Facebook: bit.ly/3Itm3ff

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.