Mai puțin timp pentru gestionarea crizelor, mai mult timp pentru educație: școala nu poate preveni singură violența

by Echipa RomaniaPozitiva

București, 21.09.2026 – Cât timp consumă o școală gestionând conflicte, situații de risc și cazuri de violență care ar putea fi prevenite sau soluționate mai eficient prin colaborarea dintre instituții? Profesorii și consilierii școlari sunt adesea primii care observă o problemă, dar intervenția nu poate rămâne exclusiv responsabilitatea școlii.

Atunci când școala, familia, serviciile sociale, autoritățile locale, poliția și celelalte instituții cu responsabilități în protecția copiilor lucrează coordonat, intervențiile pot deveni mai rapide și mai coerente, iar profesorii își pot concentra mai mult timpul și energia asupra rolului lor principal: educația.

Pornind de la această nevoie, Fundația Tineri pentru Tineri a implementat proiectul „Pentru fete și băieți – dezvoltarea abilităților socio-emoționale pentru elevii de gimnaziu”, o intervenție desfășurată în 8 comunități școlare din județele Tulcea și Mehedinți, cu un grant de 30.000 de euro.

Proiectul „Pentru fete și băieți – dezvoltarea abilităților socio-emoționale pentru elevii de gimnaziu” a fost implementat de Fundația Tineri pentru Tineri în cadrul Programului SAVE („School Anti-Violence Ecosystem”), coordonat de Fundația World Vision România și cofinanțat de Uniunea Europeană. Durata proiectului: 18 luni. Valoare grant: 30.000 EUR.

Proiectul a ajuns la peste 900 elevi, profesori, consilieri școlari, părinți și reprezentanți ai instituțiilor locale și a abordat două componente care trebuie să funcționeze împreună: prevenirea violenței și managementul eficient al situațiilor în care apar diferitele forme ale violenței.

Prevenirea începe înainte ca violența să apară

Prin programul „Pentru Fete și Băieți – Abilități pentru Viață și Starea de Bine”, elevii au explorat teme precum autocunoașterea, gestionarea emoțiilor, relațiile sănătoase, limitele personale și recunoașterea comportamentelor de risc, ca abilități cheie în perioada de dezvoltare.

În același timp, profesorii și consilierii școlari au primit resurse și instrumente pentru a aborda aceste teme într-un mod aplicat și interactiv și pentru a crea contexte în care elevii să participe activ la propria învățare și la construirea unui climat școlar mai sigur.

Intervenția a urmărit astfel consolidarea capacității școlilor de a preveni situațiile de violență, și nu doar de a reacționa atunci când acestea s-au produs deja.

Când apare violența, școala nu trebuie să rămână singură

România are proceduri care stabilesc responsabilități și trasee de intervenție în cazurile de violență școlară. Provocarea apare însă în practică: cum facem ca instituțiile care au responsabilități diferite să funcționeze ca o rețea în jurul copilului?

De aceea, una dintre componentele proiectului a urmărit să aducă mai aproape școala și instituțiile locale care au un rol în prevenirea și gestionarea situațiilor de violență. Dialogul dintre acești actori este esențial pentru clarificarea responsabilităților și pentru construirea unor mecanisme de colaborare care să funcționeze atunci când apare o situație de risc.

Miza este una foarte concretă: atunci când această rețea funcționează, profesorii nu mai sunt nevoiți să gestioneze singuri situații care le depășesc rolul și competențele, părinții știu mai clar unde să solicite sprijin, instituțiile pot interveni coordonat, iar elevii pot primi mai repede protecția și sprijinul de care au nevoie.

O școală sigură se construiește de către întreaga comunitate

Siguranța școlară nu se construiește doar prin proceduri și intervenții după apariția unui incident. Ea depinde și de capacitatea adulților și instituțiilor din jurul copilului de a preveni, observa, comunica și acționa împreună.

„Prevenirea poate începe în clasă, dar responsabilitatea pentru siguranța copilului nu se oprește atunci când se sună de ieșire.”

Prin proiectul „Pentru fete și băieți”, Fundația Tineri pentru Tineri propune această schimbare de perspectivă: de la intervenții izolate la ecosisteme locale de prevenire și protecție, în care școala, familia și instituțiile comunității își cunosc rolurile și colaborează în interesul copilului.

Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin exclusiv autorului/autorilor și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Fundației World Vision România. Nici Uniunea Europeană și nici Fundația World Vision România nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.

You may also like

Leave a Comment