Îmbunătăţirea standardelor actului medical de urgenţă din judeţele Arad şi Békés

0

Două ţări, un scop, succes comun!

 Marţi, 18 iunie 2013, ora 10:00, Hotel Continental,  Arad

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, /www.scjarad.ro

în parteneriat cu Spitalul Judeţean Pándy Kálmán Békés

organizează evenimentul de închidere al  proiectului

 „Vindecare fără graniţe în regiunea Criş Mures”,

în cadrul Programului de Cooperare Transfrontaliera Ungaria-România 2007-2013,

finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională al Uniunii Europene.

Scopul proiectului vizează îmbunătăţirea standardelor actului medical de urgenţă,  prin crearea unei baze de date comune în asistentă medicală din judeţele Arad şi Békés.  Astfel, pentru asigurarea unei asistenţe medicale , cu egalitate de sanse, şi  în condiţii de siguranţă maximă  a pacienţilor aflaţi de-o parte şi de alta a frontierei, prin Fondul European de Dezvoltare Regională al Uniunii Europene s-a investit în dezvoltarea reţelei IT a celor două instituţii, şi în realizarea unui registru de evidenţă a pacienţilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare privind protecţia şi securitatea  datelor. În urma implementării proiectului, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi Spitalul Judeţean Pándy Kálmán Békés, vor beneficia de un acces facil la fişele medicale ale pacienţilor, dar şi la informaţiile necesare în vederea unui consult medical/diagnosticare, şi/sau prescrierea unui tratament, in mod direct , sau la distanţă.

spital de urgenta arad

Proiectul „Sănătate fără frontiere în regiunea Criş Mureş” face parte din Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013,  finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională al Uniunii Europene.

Programul evenimentului:

10:00-10:30 – primirea invitaţilor

 10:30-10:40 – prezentarea invitaţilor

 10:40-11:30 – discursuri

 11:30-12:00 – prezentarea derularii proiectului

 12:00-12:30 – concluzii, discutii cu presa

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează