Grupul Rompetrol a finalizat modernizarea Cabinetului Medical Scolar, Beius

0

Grupul Rompetrol, prin programul său de responsabilitate socială – “Împreună pentru fiecare”, a susţinut renovarea şi dotarea cabinetului medical – Şcoala Generală Ep. N. Popoviciu, din Beiuş, jud. Bihor. Valoarea sprijinului acordat este de 12.000 EURO.

“Proiectul de modernizare a cabinetului şcolar din Beiuş, declarat eligibil în cadrul programului Împreună pentru fiecare, a pornit dintr-o nevoie reală a comunităţii, aceea de a facilita accesul elevilor la asistenţă medicală de calitate, gratuită, într-un spaţiu amenajat conform standardelor impuse de legislaţia din domeniu. Prin acest proiect, Grupul Rompetrol demonstrează încă o dată angajamentul său pe termen lung pentru dezvoltarea şi susţinerea comunităţilor locale”, declară Oana Năstase, Director Comunicare şi Afaceri Corporative a Grupului Rompetrol.

Proiectul propus de Primăria Municipiului Beiuş în parteneriat cu Asociaţia Habitat for Humanity, a fost implementat în perioada 01 August – 01 Decembrie 2010 si a vizat reabilitarea si dotarea cabinetul medical şcolar situat în incinta şcolii generale Ep. N. Popoviciu. Lucrările realizate cu ajutorul a 30 de voluntari au presupus refacerea acoperişului (100 m2), izolarea termică a clădirii, înlocuirea instalaţiilor de canalizare şi încălzire, amenajarea a trei grupuri sanitare, înlocuirea instalaţiei electrice, renovarea pereţilor si a pardoselii, dotarea cu mobilier şi aparatură medicală (tensiometru, ciocan de reflexe, otoscop, optotip, lampa examinare, garou, cutie instrumentar, atele diverse dimensiuni etc.) necesară bunei-funcţionări a cabinetului şcolar.

O altă componenta a proiectului a constat în organizarea a trei seminarii de informare a elevilor din şcolile din municipiul Beiuş asupra necesităţii unei alimentaţii sănătoase şi a efectuării de controale medicale preventive.

Beneficiarii direcţi ai acestor lucrări de modernizare sunt cei aproximativ 850 de copii înscrişi la Şcoala Generală cu clasele I-VIII Ep. N. Popoviciu.

„Mulţumim Grupului Rompetrol pentru sprijinul acordat în vederea reabilitării şi dotării cabinetului medical şcolar conform standardelor europene. Am reuşit astfel sa ne punem în valoare calităţile creative ale fiecăruia, să ne implicăm voluntar pentru dezvoltarea unui proiect de care să beneficieze întreaga comunitate”, a declarat Laurenţiu Hasan, coordonator proiect.

Despre “Împreună pentru fiecare”:

Platforma de responsabilite socială corporativă “Energia vine din suflet” include programul naţional “Împreună pentru fiecare” şi proiecte punctuale din domeniile sănătate şi protecţia mediului, cele două direcţii pe care Grupul Rompetrol a decis să le susţină.

„Împreună pentru fiecare” oferă ONG-urilor, autorităţilor locale şi persoanelor cu atitudine civică şi spirit antreprenorial posibilitatea de a înscrie şi implementa proiecte în domeniul sănătăţii sau al protecţiei mediului pentru dezvoltarea comunităţilor din care fac parte.

Detalii despre stadiul implementării proiectelor câştigătoare în 2010, dar şi despre cele finalizate în 2009, pot fi găsite la adresa de web: www.impreunapentrufiecare.ro .

Despre Grupul Rompetrol:

Grupul Rompetrol este o companie petrolieră multinaţională, deţinută integral de compania kazahă KazMunayGas, cu majoritatea operaţiunilor şi activelor în Franţa, România, Spania şi Europa de Sud-Est. Principalele activităţi ale Grupului sunt în domeniile rafinare şi marketing/vânzare de produse petroliere, dar şi în operaţiuni adiţionale – explorare şi producţie, servicii petroliere, EPCM, transport etc.

Cu operaţiuni în 12 ţări, Grupul intenţionează să devină unul dintre cele mai importante companii integrate petroliere din Europa şi să obţină o poziţie consolidată în bazinul Mării Negre şi al Mării Mediterane, pentru asigurarea unui flux constant de materie primă şi produse la standarde europene, în acord cu nevoile consumatorilor.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează