Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Greenpeace solicită primarului capitalei, Nicușor Dan, extinderea rețelei de piste de biciclete

0

Astăzi, 3 iunie, de Ziua Mondială a Bicicletei, Greenpeace România atrage atenția asupra infrastructurii deficitare pentru bicicliști în București, și cere PMB realizarea a minimum 100 km de piste de biciclete până în 2022.

Voluntarii Greenpeace România au testat cât de prietenos și sigur este mersul cu bicicletă din Piața Victoriei pâna la Primăria Municipiului București, ocazie cu care au transmis primarului capitalei, Nicușor Dan, cele 10 soluții Greenpeace pentru reducerea poluării, propuneri susținute de peste 15.000 de oameni.

VIDEO AICI

“În București sunt peste 1800 km de străzi, însă lungimea pistelor de biciclete nu depășește 20 km. Mai mult, acestea nu sunt conectate, sunt construite la standarde diferite, iar unele dintre ele sunt reale pericole, atât pentru bicicliști cât și pentru pietoni.” a declarat Alin Tănase, coordonatorul campaniei de mobilitate Greenpeace România

Bucureștiul este un oraș poluat și arogant cu distribuția spațiului. De la aroganța benzilor de mașină foarte largi și numeroase pe marile bulevarde, la lipsa infrastructurii pentru bicicletă și la trotuarele foarte înguste, chiar și pentru unul sau două persoane. Prin urmare, ponderea mersului cu bicicleta în deplasările zilnice din București este de doar 1%, iar cea a mersului pe jos este de 15%. În schimb, aproximativ 50% dintre deplasările zilnice din București sunt efectuate cu vehicule private.

În contextul în care Bucureștiul este una dintre cele mai poluate și congestionate capitale europene, avem nevoie de o adevărată revoluție în sistemul de transport. Toată lumea trebuie să aibă acces la un sistem de mobilitate curat, decarbonizat, durabil, sigur și universal, accesibil tuturor, și care să favorizeze conexiunea dintre comunități și natură. Mersul cu bicicleta este sănătos pentru oameni și planetă și trebuie sa fie parte din soluție. Avem dreptul la un oraș verde, cu piste de biciclete de calitate și acces ușor la spații verzi și natură.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.