Demonstraţie live de electro-braconaj

0

Caz şocant la ONGFest: Vezi aici[1] demonstraţie live de electro-braconaj

În timp ce din Deltă dispar în fiecare oră 570 de kilograme de peşte capturat ilegal[2] direct pe piaţa neagră, Salvaţi Delta vă invită la o demonstraţie de electro-braconaj, care va avea loc vineri, 9 septembrie, între orele 14 şi 15, în Parcul Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti, în cadrul ONGFest.

Demonstraţia va fi realizată împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), în cadrul seminarului cu tema „Electro-Braconaj în Delta Dunării”, organizat de Salvaţi Delta la ONG Fest. La eveniment vor fi prezenţi Marian Sora, ofiţer specialist Serviciul pentru protecţia fondului forestier şi piscicol, Direcţia de Ordine Publică – IGPR, reprezentanţi ai Serviciului de Poliţie Delta Dunării – Tulcea, Marius Bărbulescu, comisar general adjunct Garda Naţională de Mediu, Gabriel Abos, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Liviu Mihaiu, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta, şi Mălin Muşatescu, vicepreşedinte Salvaţi Delta şi redactor şef Super Pescar.

Evenimentul este organizat în cadrul celei de-a treia ediţii a  Festivalului Naţional al Organizaţiilor Neguvernamentale din România – ONGFest, care se desfăşoară în zece oraşe din ţară. Acţiunile din Bucureşti vor avea loc în Parcul Alexandru Ioan Cuza (fostul IOR), în perioada 9-11 septembrie 2011.

Salvaţi Delta participă la festivalul organizaţiilor neguvernamentale cu un stand unde vor fi expuse ustensile moderne şi tradiţionale de braconat[3] şi un acvariu care reconstituie una dintre feţele Deltei Dunării – peşti morţi, deşeuri, specii de floră şi faună afectate de activităţile oamenilor. Standul Salvaţi Delta poate fi vizitat începând de vineri, 9 septembrie, ora 11, până duminică, 11 septembrie, la ora 19.

Mai multe detalii despre ONG Fest sunt disponibile pe pagina web a festivalului – www.ongfest.ro.


[1] Vineri, 9 septembrie 2011, între orele 14 şi 15, în Parcul Alexandru Ioan Cuza (fostul IOR), intrarea de la intersecţia dintre Str. Baba Novac şi Str. Câmpia Libertăţii, lângă statuia Alexandru Ioan Cuza

[2] Conform estimărilor Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării, 5.000 de tone de peşte din Deltă ajung anual pe piaţa neagră, ceea ce înseamnă că, în fiecare oră, cantitatea de peşte braconat este de 570 de kilograme

[3] Ustensilele de braconaj folosite în timpul demonstraţiei sunt puse la dispoziţie de Inspectoratul General al Poliţiei Române – Poliţia Deltei Dunării, dintre uneltele confiscate în timpul acţiunilor de control în Deltă.

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează