Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Câte generații mai așteaptă „reformele”? Reprezentanții elevilor și ai studenților așteaptă de la Guvern acțiuni concrete pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ

0

Consiliul Național al Elevilor și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România  solicită Guvernului României să treacă de la planificări și anunțuri de intenție la acțiune,  asumându-și în memorandumul pe care îl va aproba ca urmare a asumării proiectului „România  Educată” crearea unui calendar ambițios prin care un grup de experți și actori reprezentativi,  incluzând reprezentanții elevilor și ai studenților, să elaboreze proiectul de modificare a  legislației primare în domeniul educației, astfel încât, până la finalul acestui an, modificările  rezultate ca urmare a concluziilor proiectului „România Educată” să fie aprobate de Parlament și  promulgate.  

În ultima săptămână, Administrația Prezidențială a organizat o serie de consultări la care  au luat parte, în ordine, liderii coaliției de guvernare, membrii comisiilor de învățământ din  Parlamentul României și reprezentanți ai societății civile, prezentând concluziile proiectului  „România Educată”, inițiat de Președintele României. La finalul consultărilor, autoritățile au  anunțat faptul că Guvernul își va „asuma țintele proiectului”, prin memorandum, în această  săptămână. Mai mult decât atât, a fost anunțată constituirea unui „grup transpartinic” pentru  implementarea viziunii și a direcțiilor de acțiune din proiect.  

Reprezentanții elevilor și ai studenților consideră că Guvernul României trebuie să  acționeze ferm, concret și cu celeritate, pentru a transpune în realitate concluziile proiectului,  asumările din programul de guvernare și solicitările beneficiarilor educației. Aprobarea  memorandumului în Guvern trebuie să presupună, din însuși conținutul acestuia, adoptarea  subsecventă și urgentă a unui calendar de implementare care să demonstreze intenția reală de a  îmbunătăți sistemul de învățământ, crescând calitatea și echitatea pentru elevi și studenți și  sancționând neperformanța și impostura. Implementarea proiectului necesită mecanisme de  follow-up și finanțare, la elaborarea și monitorizarea cărora să participe permanent, în toate etapele, reprezentanții beneficiarilor educației. În caz contrar, nu se oferă vreo garanție că  sistemul de învățământ va fi reformat prea curând, urmând să ne vedem, peste ani, în același  punct din care am plecat, fără a avea parte de vreun progres.  

Amintim, în acest context, că, la momentul de față, nu este funcțional un departament  sau altă structură care să coordoneze implementarea proiectului. Câtă vreme punctul de pornire  prezentat de Administrația Prezidențială este reprezentat de un document de viziune,  operaționalizarea acestuia, incluzând opțiuni de politică publică în stabilirea reglementărilor  primare și a reglementărilor subsecvente (hotărâri de guvern, ordine de ministru), este un proces  care va presupune un efort susținut, a cărui asumare reală de Guvern presupune stabilirea de  termene scurte și de responsabili de a căror performanță depinde succesul obiectivelor propuse.  

„După ani de consultări și grupuri de lucru, avem forma finală a viziunii proiectului  România Educată. Proiectul vizează toate ariile relevante din sistemul de învățământ  preuniversitar și nu numai, oferind un fir roșu decidenților pentru implementarea reformei  educaționale. Cu toate acestea, inacțiunea Guvernului României atunci când vine vorba despre  transpunerea viziunii în lege poate transforma întregul proiect într-o strategie de sertar, ce va fi  uitată peste câteva luni. Avem nevoie de un calendar bine pus la punct pentru fiecare etapă în  parte și de o unitate specializată, la nivel guvernamental, care să coordoneze și să monitorizeze  implementarea proiectului. Altminteri, peste 4 ani, vom fi în exact aceeași situație, întrebându-ne  unde am greșit.”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor. 

„Strategiile, documentele de lucru, prioritățile și toate celelalte asumări se măsoară  exclusiv în schimbarea efectiv resimțită la nivelul sistemului de învățământ și, în special, pentru  beneficiarii finali, pentru fiecare student din România. În caz contrar, ele rămân doar să cadă în  desuetudine, experiență des resimțită în politicile publice. Testul pe care trebuie să îl treacă  acum Guvernul și pe care îl așteptăm este de a dovedi, prin memorandumul pe care îl va aproba  și prin pașii imediat următori din lunile care vin, că dorește în mod real să pună în aplicare  modificări substanțiale, să îmbunătățească calitatea și echitatea sistemului de învățământ, să  atace frontal problemele de fond din universitățile românești. Până la finalul anului o structură  care implică elevii și studenții în toate etapele, simetric cu implicarea permanentă în stabilirea  viziunii, trebuie să definitiveze modificările legislative care să fie supuse aprobării Parlamentului,  să pregătească modificările de nivel inferior, să stabilească finanțarea necesară, să aibă mecanismele de monitorizare a progresului.”, a declarat Horia-Șerban Onița, președintele  Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România. 

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) este federația națională studențească, non-guvernamentală și non-partizană care, de peste 22 de ani, are ca scop principal  reprezentarea intereselor comune ale studenților din România, apărarea și promovarea drepturilor și  obligațiilor acestora, cât și stimularea participăriilor la actul educațional și la viața socială, economică și  culturală. 

ANOSR reunește studenți din 19 centre universitare din întreaga țară, din 30 de universități,  atingând un număr de 111 organizații membre, care luptă împreună pentru menținerea în funcțiune a  mecanismului mișcării studențești. La nivel național, ANOSR este parte a Alianței pentru o Românie Curată  și membră în Consiliul Tineretului din România. De asemenea, federația este reprezentantul legitim al  studenților din România la nivel european, prinstatutul de membru cu drepturi depline al Organizației 

Europene a Studenților (ESU – European Students’ Union), singura structură europeană care reprezintă studenții.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.