125
41 de ONG-uri și grupuri civice din România au trimis săptămâna aceasta o scrisoare deschisă prin care îi cer Dianei Buzoianu să apere cu fermitate Directiva Cadru Apă (DCA) în contextul presiunilor de pentru intrarea acesteia într-un proces de revizuire. De-a lungul a peste două decenii, DCA a demonstrat că este posibil să se combine protecția mediului, dezvoltarea economică și bunăstarea socială într-un cadru legislativ solid.
Scrisoarea vine în urma publicării unui document de către Comisia Europeană la finalul anului 2025 – Comunicarea „Simplificare pentru o competitivitate durabilă”. Documentul includea un pachet amplu de propuneri de modificare a mai multor directive și altor reglementări europene privind protecția mediului. Alături de măsuri care reduc birocrația există și propuneri îngrijorătoare care ar reduce cerințele de protecție a mediului pentru anumite activități industriale sau ar putea slăbi mecanismele de control în procesul de autorizare pentru noi proiecte, așa cum este cazul Directivei Cadru Apă.
Nu există competitivitate europeană fără ape curate
Directiva Cadru Apă a fost, timp de peste două decenii, instrumentul cel mai ambițios și eficient pentru a garanta că apele noastre — râuri, zone umede, lacuri, acvifere și zone costiere — sunt gestionate pe baza unor criterii științifice și printr-o abordare integrată la nivel de bazin hidrografic. Datorită acesteia, Europa a făcut progrese în protejarea biodiversității, restaurarea habitatelor degradate și îmbunătățirea stării ecologice a ecosistemelor acvatice, piloni fundamentali pentru a opri criza biodiversității care afectează continentul și pentru a garanta securitatea resurselor de apă.
Modificarea DCA este probabil să deschidă calea pentru aprobarea mai rapidă și mai simplă a altor proiecte și activități, nu doar miniere, chiar și atunci când există un risc clar pentru sănătatea umană și pentru deteriorarea râurilor, zonelor umede și acviferelor.
Printre efectele reducerii sau diluării acestei directive enumerăm:
Din punct de vedere economic, reducerea standardelor prevăzute în DCA, ar putea avea un imens impact asupra activităților economice precum agricultura și industria alimentară, care depind direct de resursele de apă, precum și de ecosistemele și biodiversitatea din jurul ei.
Din perspectiva sănătății publice, DCA este esențială pentru a garanta apă potabilă sigură, agricultură durabilă și protecție în fața fenomenelor extreme. DCA a fost esențială pentru îmbunătățirea calității apei consumate de milioane de cetățeni, pentru reducerea riscurilor sanitare și pentru impunerea unor controale stricte asupra activităților poluante. Renunțarea la aceste standarde ar însemna punerea în pericol a securității resurselor de apă ale populațiilor europene pe termen scurt și lung.
Din punct de vedere ecologic, ar însemna renunțarea la un cadru care obligă statele membre să acționeze atunci când ecosistemele se află într-o stare precară și care stabilește obiective de restaurare măsurabile. Într-un context de secete tot mai frecvente, supraexploatarea acviferelor, inundații extreme, poluare difuză și pierderea accelerată a zonelor umede, slăbirea DCA ar reprezenta un pas înapoi inacceptabil pentru sănătatea mediului în Europa.
